UTA Arad a terminat în genunchi acest tur de campionat. Echipa pregătită de Laszlo Balint a fost surclasată la ultima reprezentație a anului de Astra Giurgiu, scor 6-0 (2-0). De acest rezultat a profitat din plin FC Botoșani, care a terminat turul pe locul 7 în Liga 1.
Astra, neînvinsă de la venirea lui Eugen Neagoe, s-a distrat la Arad impunându-se grație reușitelor semnate de Constantin Budescu (min.20 – penalty, min.64 – penalty, min.77), celelalte goluri fiind marcate de israelianul Shlomi Azulay (min. 81, 84) şi de Robert Riza (min.7), acesta fiind la primul gol marcat în Liga 1.
Astra e neînvinsă în ultimele şase meciuri de campionat, cu trei victorii şi trei egaluri și încheie turul pe locul 10 cu 16 puncte, o poziție mai mult decât mulțumitoare, având în vedere că multe etape giurgiuvenii au deținut „lanterna roșie” a Ligii 1.
De partea cealaltă, UTA, care a cochetat mult timp cu locurile de play-off, a înregistrat cu Astra al patrulea eșec consecutiv, terminând turul pe locul 9 cu 17 puncte.
Rezultate etapa a XV-a
Chindia Târgoviște – FC Argeș 0-0
Gaz Metan Mediaș – Viitorul Constanța 1-0
FC Hermannstadt – Politehnica Iași 0-1
FC Botoșani – FC Voluntari 1-1
Academica Clinceni – Dinamo 1-1
UTA Arad – Astra Giurgiu 0-6
FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1
Marți, 22 decembrie
ora 21.00 CFR Cluj – Universitatea Craiova