duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTTractorist cercetat penal. A refuzat stabilirea alcoolemiei

Tractorist cercetat penal. A refuzat stabilirea alcoolemiei

Apariție neobișnuită pe șosea, în comuna Cristești, unde un tractor a ajuns să tracteze un faeton pe post de remorcă. Doar că la vederea polițiștilor, tractoristul a încercat să se sustragă controlului.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Întâmplarea s-a petrecut marți, pe 15 decembrie a.c., când tractorul cu pricina a fost reperat de polițiștii din comună. Când au văzut că cel de la volanul utilajului încearcă să-i ocolească, polițiștii au plecat imediat după el și l-au interceptat în scurt timp.

Tractoristul a fost pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a indicat o îmbibație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a refuzat prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Prin urmare, polițiștii i-au deschis imediat un dosar penal, tractoristul urmând să fie cercetat pentru refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-0.6 ° C
-0.6 °
-1.7 °
88 %
0.5kmh
48 %
Dum
4 °
lun
2 °
mar
7 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...