Războiul politic pe bursele elevilor botoşăneni a continuat şi în şedinţa de astăzi, 14 decembrie, a deliberativului local. Tabăra social democrată a avut câştig de cauză, astfel că bursele vor avea un cuantum diminuat, în raport cu valorile stabilite în şedinţa din 26 noiembrie. Bursa pentru ajutor social va fi de 120 de lei (faţă de 300 de lei valoare votată în 26 noiembrie), bursa de studiu va avea o valoare de 130 de lei (faţă de 200 de lei), bursa de merit, de la 250 de lei s-a redus la 150 de lei, iar bursa de performanță a scăzut de la 300 lei la 200 de lei.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Daniel Botezatu a anunţat din start că grupul PNL va vota împotriva proiectului „care diminuează drastic bursele elevilor”.
Primarul Cosmin Andrei a arătat însă că se propune o majorare a burselor faţă de cuantumul care era în plată (cel din anul şcolar trecut – n.r.). „Discutăm despre un cauntum care poate fi susţinut de municipiul Botoşani. Municipiul are nevoi şi pe partea de dezvoltare, iar impactul pe care l-aţi propus dumneavoastră era foarte mare. În urma unei analize, am ajuns la concluzia că nu puteau fi susţinute valorile pe care le-aţi propus şi facem o propunere pentru o serie de majorări sustenabile”, a declarat Cosmin Andrei, adăugând că primăria are angajate şi alte sume pentru învăţământ, respectiv cofinanţări la programul de achiziţie a tabletelor, investiţiile prin PNDL şi achiziţia de dezinfectanţi şi materiale pentru şcoli.
Directorul economic Mirela Ghiorghiţă a explicat că primăria nu are cum să susţină cuantumul burselor votat în 26 noiembrie, impactul fiind de 3,186 de milioane de lei.
“Demersul nostru nu a fost nici populist, nici nerealist”
În schimb, Ada Macovei s-a declarat nemulţumită că la nivelul primăriei nu există niciun fel de deschidere pe tema burselor. „Demersul nostru n-a fost nici populist, nici nerealist. Pe scurt, în campanie electorală s-a putut, la o săptămână după alegeri nu se mai poate”, a spus Ada Macovei. Ea a făcut trimitere şi la sloganul “Siguranţa unui trai mai bun“, cu care s-au prezentat social democraţii în alegeri.
Potrivit celor precizate de Cătălin Flutur, Guvernul României plătește 1,740 de milioane de lei Primăriei Botoșani, din sume defalcate din TVA, pe propunerea cu care a venit primarul pentru burse, contribuţia primăriei fiind de doar 820.000 de lei. Fostul primar a arătat că se puteau identifica surse pentru majorarea burselor, una fiind subvenția la energia termică, ştiut fiind faptul că în Botoşani se acordă cea mai mare subvenţie la energia termică. Mai mult, şcolile au făcut economii la utilităţi, prin trecerea cursurilor în mediul online.
„Atât eu cât și colegul meu vom vota categoric împotriva acestei modificări de reducere a burselor elevilor, că nu vorbim sub nicio formă despre o majorare”, a anunţat şi Raluca Curelariu, consilier USR – PLUS.
Proiectul a întrunit 11 voturi “pentru”
Meciul politic a continuat, Cosmin Andrei amintind de faptul că nu s-au dublat alocaţiile copiilor în Parlament. „Dacă erați atât de interesați de soarta copiilor, ați fi dublat alocațiile așa cum a votat Parlamentul și nu ați fi influențat bugetul local pentru a acorda în campanie electorală tot felul de măriri care mergeau până la 300%. 330% la bursa socială”, le-a reproşat Cosmin Andrei liberalilor.
În cele din urmă, proiectul iniţiat de Cosmin Andrei a întrunit 11 voturi pentru, din partea a zece consilieri PSD, plus votul lui Liviu Toma, de la Pro România. Împotrivă au votat opt consilieri PNL şi cei doi aleşi locali de la USR – PLUS. Prin demisiile înaintate de Mircea Magdalena şi Marius Oroşanu, în CL sunt acum 21 de consilieri.