Pe 15 decembrie 2020, începând cu ora 17:00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va organiza o ediție online a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații Memorialului sunt poeții Paul Vinicius și Răzvan Țupa. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.
Ediția din decembrie a întâlnirilor Poeți în dialog va putea fi urmărită pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești: https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/.
PAUL VINICIUS (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este poet, dramaturg, jurnalist, eseist. Absolvent al unei facultăţi politehnice bucureştene, renunţă la cariera inginerească imediat după decembrie 1989, reprofilându-se în domeniul jurnalistic. Din martie 2016, este doctor în litere al Universităţii din Bucureşti. A debutat cu poezie în 1982, în revista „Amfiteatru”. Din 1982 şi până în prezent îi apar grupaje de poeme în majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care: „Flacăra”, „SLAST”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Lucifer”, „ArtPanorama”, „România literară”, „Steaua”, „Euphorion”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Timpul”, „Poezia”, „Calende”, „Vatra”, „Tribuna”, „Dilema”, „Familia”, „Viaţa Românească”, „Mozaicul”, „Ateneu”, „Poesis”, „Hyperion”, „Contrafort” ş.a. Este membru fondator al cenaclului literar „Universitas” (1984-1990), coordonat de profesorul universitar şi criticul Mircea Martin. În 1987, cenzura comunistă îi interzice apariţia plachetei de poezie Marţea albastră, miercurea albă, care ar fi urmat să fie tipărită pe hârtie de ziar, în colecţia „Cartea cea mai mică” – în care au „debutat” majoritatea membrilor cenaclului „Universitas” şi nucleul „generaţiei ’90” (aşa cum avea s-o numească Laurenţiu Ulici) şi care apărea ca supliment literar al săptămânalului „Convingeri comuniste”, ziar editat de Centrul Universitar Bucureşti.
A debutat editorial în 1998, cu volumul de versuri Drumul până la ospiciu şi reîntoarcerea pe jumătate (Editura Crater, Bucureşti). A mai publicat volumele de poezie: Eclipsa (Editura Crater, Bucureşti, 1999); Studiu de bărbat (Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2002); Liniştea de dinaintea liniştei (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011); kemada (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012); Nopți la maximum, dimineți voalate (Editura Agol, București, 2014). Cărțile sale au fost distinse cu mai multe premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO); Premiul Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei; Premiul Festivalului de Poezie „George Coşbuc” de la Bistriţa; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Premiul „Mircea Ivănescu” al Taberei Internaţionale de Poezie „Artgothica” Sibiu; Premiul „Cezar Ivănescu” al APLER.
Paul Vinicius este prezent în mai multe antologii poetice, apărute în ţară şi străinătate, printre care: Sfâşierea lui Morfeu. Antologia generaţiei ’90 editată de Dan Silviu Boerescu (Editura Phoenix, Bucureşti, 1994); Un sfert de veac de poezie la Sighetu Marmaţiei (Editura Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 1998); Romanian Poets of the 80’s and 90’s (Editura Paralela 45, Piteşti, 1999); Born in Utopia (Talisman House Publishers, SUA, 2006); Anthologie de la poesie roumaine contemporaine 1990-2013, 13 autori, selecţii şi traducere de Linda Maria Baros (Editura Tracus Arte, 2013); ZOOM-ROUMANIE. Anthologie de la poésie roumaine contemporaine 1960-2000 – 14 autori, selecție și traducere de Linda Maria Baros (Électon libre, Éditions Marsam, Maroc, 2013); Le blues roumain, une anthologie imprévue de Radu Bata (Editions Unicité, France, 2020) ş.a. Texte poetice i-au fost traduse în limbile franceză, engleză, spaniolă, italiană, macedoneană, sârbă, albaneză și catalană, publicându-i-se grupaje în reviste literare din SUA, Anglia, Serbia, Macedonia, Albania, Grecia, Maroc, Republica Moldova, Spania, Franța și Italia.
RĂZVAN ȚUPA (n. 12 iunie 1975, Brăila) a absolvit Facultatea de Istorie a Religiilor și Culturii. A debutat editorial în 2001, cu volumul de poezie fetiş (Editura Semne, București), pentru care a fost distins cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2002).
A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie „VersusVersum”, pe care a condus-o ca redactor-șef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor-șef al revistei „Cuvântul”. A participat la festivaluri, ateliere și lecturi de poezie în București, Brașov, Constanţa, Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Buzău, Chișinău și în străinătate (Berlin, Bratislava, Budapesta, New York, Paris, Praga, Roma, Rotterdam, Stockholm, Tel Aviv și Zagreb). A conceput 145 de întâlniri Poeticile cotidianului, iar în septembrie 2010 a lansat Atelierele relationale, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice, pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională. În 2009 a realizat, împreună cu Andrei Ruse, filmul poezie. puterea, în care a prezentat 24 de poeți noi.
A mai publicat volumele de poezie: fetiș – o carte românească a plăcerii, ediție revăzută și adăugită (Editura Vinea, București, 2003); corpuri românești (Editura Cartea Românească, București, 2005); poetic. cerul din delft și alte corpuri românești (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2011). Este autorul monografiei Poetici relaționale. Poeticele cotidianului de la Seri de literatură în mișcare la Republica poetica împreună cu Răzvan Țupa (Editura Casa de pariuri literare, București, 2015). În 2020, publică la Editura Cartier, împreună cu Adrian Ciubotaru, Acum suntem noi anticii. Antologia generației ’90.
Răzvan Țupa este prezent cu poeme în antologiile: No Longer Poetry – New Romanian Poetry (Heaventree Press, Marea Britanie, 2007); Az ev muforditasai (Magyar Naplo, Ungaria, 2008); Ars Poetica 2008 (Ars Poetica, Slovacia, 2008); Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, Botoșani, 2010); From a Terrace in Prague. A Prague Poetry Anthology (Litteraria Pragensia, Cehia, 2011); The Vanishing Point that Whistles (Talisman House, SUA, 2011); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017).