Un botoşănean a reclamat un medic din cadrul UPU-SMURD pentru zădărnicirea combaterii bolilor transmisibile. Cadrul medical este acuzat că nu ar fi purtat mască în Urgenţe, deşi normele sanitare impun acest lucru.
De asemenea bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a reclamat faptul că acelaşi cadru medical i-ar fi adresat injurii şi ameninţări în timp ce beneficia de îngrijiri medicale.
Întâmplarea de la care a pornit totul a avut loc la finele lunii noiembrie. Atunci mama bărbatului s-a stins din viaţă după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2, iar pierderea suferită şi stresul cauzat de pregătirile de înmormântare l-au făcut să se simtă rău la câteva zile după. Bărbatul spune că ar fi leşinat în timp ce se afla la domiciliu, motiv pentru care o rudă a apelat 112, iar o ambulanţă l-a transportat la Urgenţe.
Ulterior acesta a fost dus în camera de consultaţii şi tratamente, unde a avut loc un conflict cu unul dintre medici. „Domnişoara doctor m-a apostrofat şi m-a făcut nesimţit, iar eu i-am recomandat să poarte o mască de protecţie, pentru că se afla într-un mediu de risc. Mai mult, intra în contact cu sute de pacienţi şi era posibil să îi contamineze. În plus, aşa prevede şi legea. Ulterior mi-a adresat cuvinte înjositoare, jigniri şi ameninţări. Totul s-a petrecut în faţa personalului medical şi a pacienţilor”, a spus botoşăneanul.
Sesizare depusă la DSP
Revoltat de întreaga situaţie, bărbatul a depus sesizări la Direcţia de Sănătate Publică (DSP), conducerea unităţii sanitare, dar şi la Poliţie.
„Domnul a făcut o sesizare şi la DSP. Vom face verificări şi vom trimite o comisie care să analizeze cele sesizate de dumnealui. Dar ancheta trebuie făcută la nivelul unităţii sanitare, nu la DSP”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.
Dosar penal deschis de poliţişti
Cazul a intrat în atenţia Poliţiei, care a fost sesizată şi pentru încălcarea legii care prevede combaterea răspândirii Covid19. „A fost înregistrată sesizarea la nivelul Poliţiei Municipiului Botoşani. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă, urmând ca, în funcţie de rezultatele cercetărilor, să se propună soluţie procedurală. Având în vedere şi aspectele sesizate privind încălcarea prevederilor Legii 55/2020, urmează să efectuăm verificări, iar, în funcţie de rezultate, vor fi dispuse măsuri”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
„Nu e nimic adevărat”
Medicul acuzat spune, însă, că afirmaţiile pacientului nu sunt adevărate şi că, în momentul în care a consultat pacienţi, era echipat corespunzător, iar comportamentul personalului medical a fost în permanenţă unul cuviincios
„Nu e nimic adevărat. Domnul este un ofiţer de armată şi a ajuns la UPU adus de o asistentă, pentru că se simţea rău şi a dorit să îi facă un set de analize cardiace. Nici nu era pacientul meu, era la o colegă. Eu când am intrat în cabinet l-am văzut pe dumnealui că stătea întins pe un pat, picior peste picior şi filma cu telefonul. I-am atras atenţia că, din bun simt şi respect pentru cadrele medicale şi pacienţi, să îşi bage telefonul în buzunar. Au întrebat şi colegii medici care au coborât să îl consulte ce căuta domnul cu telefonul în mână tot timpul. El tot continua să filmeze, deşi este prevăzut clar că nu are nimeni voie să fotografieze în UPU. Eu când am intrat aveam nevoie de un pat, pentru că a venit un caz foarte grav, o urgenţă majoră. Eu tratez omul în funcţie de boala pe care o are. Eu nu tratez pile”, a spus medicul primar Daniela Babei, din cadrul UPU-SMURD.