Zi neagră pentru judeţul Botoşani în lupta cu Covid19. Autorităţile sanitare au raportat cel mai mare număr de decese într-un interval de 24 de ore de la începutul pandemiei. Astfel, şapte femei şi un bărbat s-au stins din viaţă din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2 în ultimul interval de monitorizare.
Potrivit autorităţilor sanitare, cel mai tânăr pacient decedat este un bărbat de 57 de ani. Acesta a fost diagnosticat în prealabil cu diabet zaharat, hipertensiune şi hepatită. Au urmat şapte decese în rândul pacientelor de sex feminin în decurs de 24 de ore. Pacientele, diagnosticate cu Covid19 şi aflate sub tratament, au avut vârste de 59, 65, 68, 69, 76, 77 şi 83 de ani. Printre afecţiunile prezentate de acestea se numără cancerul de sân, insuficienţa renală, hipertensiune, fibrilaţie atrială, astm, diabet de tip II şi obezitate.
Peste 100 de cazuri noi depistate în judeţ
În ultimele 24 de ore încă 108 persoane din judeţul Botoşani au fost diagnosticate cu noul coronavirus. În acest interval temporal, au fost raportate şi 84 de vindecări, în rândul pozitivilor.
Bilanţul botoşănenilor infectaţi a ajuns ieri la 6.294. Dintre acestea în prezent sunt active 1.276 de cazuri.
La nivel judeţean rata de infectare este de 2,46 per mia de locuitori. Ieri, şase localităţi din teritoriu aveau incidenţe de peste 3 infectări per mia de locuitori. Cea mai ridică rată se înregistrează în comuna Suliţa, unde sunt 5,95 cazuri per mia de locuitori. Aceasta este urmată de municipiul Botoşani, cu o rată de 5,16 şi comuna Stăuceni, cu un indice de 4,26 şi comuna Mihai Eminescu, cu o rată de 4,00. Clasamentul este completat de Curteşti, cu o rată de 3,04 şi Pomârla, cu un indice de 3,02.
Până ieri, în rândul botoşănenilor infectaţi cu noul coronavirus, s-au înregistrat 232 de decese. Bilanţul vindecaţilor este de 4.788.
Peste 30.000 de teste la nivel naţional
7.661 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, din 32.120 de teste efectuate. De asemenea încă 211 români au murit după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2, fiind vorba despre un nou record negativ. La Terapie Intensivă sunt internaţi în prezent 1.252 de pacienţi.
Până azi, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea 381.001 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Până ieri, 11.876 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 13.156.
Până joi, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.170.013 teste. Dintre acestea, 32.120 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.420 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.700 la cerere.