spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTCentrul de Transfuzii se deschide special luni pentru medicul Radu Malancea

Centrul de Transfuzii se deschide special luni pentru medicul Radu Malancea

După ce a salvat şi schimbat numeroase destine, medicul Radu Malancea are, la rândul lui, nevoie de ajutorul pacienţilor săi, după ce a fost diagnosticat cu disecţie de aortă. Şi nu numai. Medicul botoşănean urmează să fie operat luni dimineaţă la Iaşi, iar cantitatea de sânge de care este nevoie pentru o astfel de intervenţie este una foarte mare. Din acest motiv este nevoie de mulţi donatori de sânge.

Deşi Centrul de Transfuzii ar fi urmat să se deschidă abia miercuri, conform sărbătorilor legale, conducerea unităţii a decis ca luni să poată primi donatori.

Numărul solicitărilor primite din partea botoșănenilor care vor să doneze sânge pentru medicul Radu Malancea, aflat în stare critică la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, a determinat conducerea Centrului de Transfuzie Botoșani să-și reia activitatea în cursul zilei de luni.

Așadar, persoanele care doresc să doneze o pot face, indiferent de grupa de sânge pe care o au. În aceste momente, Centrul de Transfuzie Botoșani întâmpină mari probleme privind stocul de sânge, iar grupele B3 pozitiv și 01 negativ sunt inexistente. „Ca urmare a solicitărilor venite din partea mai multor persoane de a dona pentru domnul doctor Malancea, luni, 30 noiembrie 2020, Centrul De Transfuzie Botoșani VA FI DESCHIS! Nu uitați: consumați un mic dejun ușor si hidratați-vă”, au transmis reprezentanții Centrului de Transfuzie Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
12.8 ° C
13.6 °
12.8 °
64 %
0.5kmh
66 %
lun
13 °
mar
14 °
mie
21 °
J
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru a exemplifica angajaților mesajul "La plăcinte înainte", s-a montat plăcintărie la ieșirea din palatul administrativ.

EDITORIAL

Ce facem noi acum? Jucăm la două capete, încercând să ungem pâinea, dar să rămânem și cu slănina în pod. Ceea ce, evident, nu...

EPIGRAMA ZILEI

Cine iubește și lasă Să curgă apa prin sate Va avea o primă grasă: La Jilava, trei mandate... - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...