Un botoșănean care a jucat la loto a câștigat 61.213,20 de lei. Informația a fost făcută publică astăzi de reprezentanții Loteriei Române, care au precizat că premiul obținut de botoșănean a fost la tragerea Loto 5/40 de joi, 26 noiembrie a.c..
Nimerind cinci numere din șase, botoșăneanul și-a adjudecat premiul la categoria a II-a (n.r. premiul la categoria I – cinci numere din primele cinci – nu a fost atribuit). Suma echivalează cu aproape 13.000 de euro sau cu salariul minim pe economie pentru aproape patru ani.
Un alt jucător din Piteşti, care şi-a încercat norocul la Joker, s-a ales cu un câştig de categoria a III-a în valoare de 64.611,06 lei.