Corturile armatei au rezistat doar două săptămâni în curtea spitalului. Astfel, după ce tot mai mulţi bolnavi s-au plâns de condiţiile din zona Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), a fost închiriat un cort de dimensiuni industriale, din Bistriţa, care va acoperi jumătate de parcare şi va fi încălzit.
Noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), Doina Caba, împreună cu şefii din mai multe servicii, dar şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), au vizitat, ieri, Unitatea de Primiri Urgenţe şi structurile adăugate pentru trierea bolnavilor de Covid. Aceasta a dorit să vadă personal cum vor fi efectuate schimbările de la triajul bolnavilor şi să se asigure că vor fi îmbunătăţite condiţiile pentru pacienţii care, uneori, aşteptau în frig.
Între noul cort şi clădirea principală se va crea un pasaj acoperit, astfel ca bolnavii şi personalul medical să fie expuşi cât mai puţin la vremea rea din perioada următoare. Drept urmare, corturile armatei, montate în urmă cu două săptămâni, au fost demontate în cursul zilei de ieri.
„Vom monta un cort de protecţie, mai ales pentru că vine sezonul rece, vor fi precipitaţii. Mai mult, ne consultăm deja cu specialiştii şi vom face o serie de modificări la UPU, în vederea creării unor circuite separate pentru bolnavii covid şi non covid. Să îi separăm, dar şi să stea mai la cald toţi care aşteaptă. Suntem în perioada de aprobări pentru noile circuite şi încercăm să le oferim bolnavilor condiţii cât de cât mai bune”, a precizat Doina Caba.
Pacienţi nemulţumiţi de condiţii
Acţiunea de ieri a noului manager vine şi după o multitudine de critici aduse sistemului sanitar local de către bolnavii de Covid sau aparţinătorii lor, care stau şi jumătate de zi afară în aşteptarea unor rezultate sau consultaţii.
„Vin de la Spitalul Mavromati, unde am stat 7 ore jumătate pentru analize. Am COVID. Ca mulţi alţii din ţara asta. Din fericire, am o formă ușoară. Dar asta nu m-a făcut să mă simt mai puţin umilită de un sistem care își bate joc de oricine încearcă să-i treacă pragul. O organizare extrem de deficitară, cu pacienţi umblând dezlegaţi de ici-colo, fără a fi îndrumaţi de cineva. Containere – fără etichetare, în care intrau ca să se încălzească pozitivi, negativi, suspecţi, de-a valma. În curtea spitalului mănuși chirurgicale folosite, care zac de zile. Două grupuri sanitare care nu au văzut apa de cel puţin 6 luni. Nu ai unde să te speli pe mâini.
Nu ştiu cine este la conducerea spitalului, dar nu are ochi să vadă mizeria din curte. Când dracu’ ne facem bine??? De ce nu a putut niciun medic să-mi citească radiografia la UPU Mavromati şi a trebuit să vin la secţia de boli Infecţioase ca să mai stau aici două ore?”, este o postare a Cristinei Şoptelea, angajată la Impozite şi Taxe, unul din multitudinea de exemple de acest fel.