spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTMunicipalitatea acordă tichete sociale pensionarilor cu venituri mici

Municipalitatea acordă tichete sociale pensionarilor cu venituri mici

Începând cu 25 noiembrie, Primăria Municipiului Botoșani, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), va primi cereri pentru acordarea tichetelor sociale.

Cererile vor putea fi depuse la sediul DAS, Str. Săvenilor, 12 sau transmise în plic prin Poșta Română. Cererile trebuie să fie însoțite de copii după actele de identitate ale beneficiarilor și cupoanele de pensie din luna anterioară.

Pentru transmiterea cererii prin poștă, plata va fi suportată de municipalitate. Astfel, fiecare beneficiar va primi în cutia poștală un plic cu o cerere pentru acordarea unor forme de asistență socială și un plic timbrat. După completarea cererii, împreună cu copia actului de identitate  și a cuponului de pensie, documentele se introduc în plicul timbrat și se trimit prin poștă.

Tichete pentru venit lunar mai mic sau egal cu 800 de lei

Municipalitatea acordă tichete pensionarilor care au împlinit sau împlinesc 65 de ani, şi care au venitul net lunar mai mic sau egal cu 800 de lei, venit provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular. O altă condiţie este aceea ca pensionarul să nu realizeze venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Pentru fiecare beneficiar valoarea ajutorului se ridică la 50 de lei.

Tichetele sociale vor putea fi ridicate de la Primăria Botoşani, Piața Revoluției nr. 1, camera 2, începând cu 7 decembrie 2020, în intervalul orar 8:30 – 16:30. În cazul în care vor exista beneficiari care nu se vor putea prezenta la primărie, tichetele vor putea fi ridicate de către reprezentanţii acestora, în baza actelor de identitate, în original.

În schimbul tichetelor sociale, pensionarii vor putea obține bunuri și prestări în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista care va ajunge la beneficiari odată cu tichetele.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...