Zeci de botoșăneni sunt sancționați zilnic pentru că ignoră sau încalcă cu bună știință măsurile instituite de autorități pentru reducerea infectărilor cu SARS-CoV-2. În ciuda controalelor și a atenționărilor făcute de cadrele medicale privind necesitatea respectării normelor de protecție, zilnic zeci de persoane ajung să fie amendate fie pentru neutilizarea măștilor de protecție, fie pentru că nu respectă restricțiile impuse.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Acţiuni punctuale organizate pe raza întregului judeţ
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate șase acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 93 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, precum și 70 de mijloace de transport în comun.
„Echipele de control au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei, dintre acestea, 54 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și nouă sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea pe timpul nopții, fără un motiv întemeiat”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
Vă reamintim faptul că la nivel național a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, precum și faptul că în intervalul orar 23:00-05:00 este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, cu unele excepții menționate în mod expres în actul normativ.
Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile, a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator.