spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTDoi preoţi botoşăneni ajută persoanele fără adăpost

Doi preoţi botoşăneni ajută persoanele fără adăpost

Preoţii Petru Chirvase, parohul Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” şi Cristian Buhaciuc, misionar de caritate la Spitalul Judeţean „Mavromati”, vin în sprijinul persoanelor fără adăpost. „Parohia <Sfântul Vasile cel Mare> vă oferă un punct de sprijin în locaţia din strada Zorilor, numărul 6, scara C, parter (intrarea prin spate). În acest loc puteţi beneficia săptămânal de o baie şi o masă caldă. Cu acest prilej, vă vom spăla şi hainele”, este mesajul transmis persoanelor fără adăpost de cei doi preoţi inimoşi. Cei care au nevoie de ajutor se pot prezenta la biserica de lângă Spitalul Judeţean “Mavromati”, sau la adresa indicată în mesaj.

Şi reprezentanţii Asociaţiai „Happy” le ajută pe persoanele fără adăpost oferindu-le în fiecare seară mâncare. Totodată, ei au solicitat ca în centrul deschis la Şcoala 3 să fie oferite condiţii mai bune acestor persoane atât de lovite de soartă. Astfel, reprezentaţii asociaţiei încearcă să-i convingă pe cei plătiţi de stat să facă asisteţă socială, că în aplicarea legii trebuie pus şi mult suflet.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.9 ° C
21.6 °
17.8 °
49 %
1.9kmh
12 %
D
18 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
24 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...