În anii comunismului și, mai apoi, în cei ai tranziției, românii au visat cu ochii deschiși la „America – țara tuturor posibilităților”. Iată, acum nu mai este nevoie, fiindcă România a devenit la rândul ei o țară a tuturor posibilităților. Ba eu cred că am și întrecut America, fiindcă dincolo de ocean justiția este neiertătoare cu cei prinși că au trecut linia roșie a prevederilor legale. Pe când la noi s-a instituit un fel de regulă nescrisă: dacă fac parte dintr-o anume protipendadă. infractorii cu gulere albe sunt trimiși în judecată pentru fapte mărunte, pe care ei se grăbesc bucuroși să le recunoască și să le întregească cu două-trei turnătorii despre tovarășii de jaf, apoi sunt condamnați superficial și fără să le fie știrbită averea obținută fraudulos.
Unii dintre ei, pești mai mici care nu ajung la prada cu adevărat mare, de sute de milioane de euro, odată condamnați se simt frustrați de faptul că cei mari scapă mereu neatinși și aleg să facă așa zise dezvăluiri. Adică să spună public acea parte a adevărului care cred ei că i-ar putea avantaja dar ar putea în același timp să-i înfunde pe cei care fac jocurile mari, la nivel de stat. Avem acum un al treilea asemenea caz, după fostul broker Cristian Sima și după fostul deputat Sebastian Ghiță, care și-au scris sau televizat „mărturiile”. Este vorba despre fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat la aproape cinci ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, fugit pe aiurea, aterizat în cele din urmă la Chișinău și reținut acolo în vederea extrădării.
Recent, el a diseminat pe internet, prin intermediul unei jurnaliste considerată aproape unanim ca fiind o apropiată a SRI, o carte intitulată „Spovedania lui Rizea”, urmată imediat de o serie de așa zise interviuri la un post de televiziune care au fost redistribuite apoi și în mediul online. Cuprinsul volumului și al interviurilor este, așa cum știm deja de la predecesorii lui, un amalgam de jumătăți de adevăruri, un fel de ghiveci care este adresat mai puțin publicului cât unor vârfuri din politică, administrație și justiție.
Ca în cazul tuturor celor care au lucrat îndeaproape sau împreună cu facțiuni ale unor servicii secrete, cartea și interviurile sunt un fel de amenințări slab voalate, adresate puternicilor zilei. Mesajul este destul de simplu: cine nu se conformează este pasibil de a fi următorul executat.
De către cine? Marii afaceriști, generalii, președintele, premierul, înalți funcționari și magistrații din vârful piramidei profesionale nu sunt atotputernici în persoană. Singuri pot declanșa o anumită procedură, dar ca să obțină un anumit rezultat ei trebuie să fie parte sau să ajungă să constituie un grup de interese.
Și despre asta este vorba în jumătățile de dezvăluiri ale lui Rizea. Din acest punct de vedere, ele sunt binevenite, fiind singurul prilej cu ajutorul căruia muritorii de rând pot să afle ce se petrece în cercurile puterii. Sau să li se confirme, fiindcă este vorba despre fapte, situații și împrejurări despre care jurnaliștii scriu zilnic. Cel mai adesea voalat, așa cum am făcut și eu aici în nenumărate rânduri, fiindcă deși nu dispun de dovezi justițiabile faptele și, mai ales, consecințele lor sunt atât de evidente încât nu pot fi trecute cu vederea.
Nu am să detaliez, curioșii vor găsi la liber pe internet interviurile menționate mai sus precum și o serie de comentarii spumoase despre ele. Este vorba despre multe afaceri murdare, foarte puține pedepsite, majoritatea covârșitoare – nu, din anturajul lui Băsescu, Ponta, Ghiță, Coldea și până în zilele noastre, în cercurile care gravitează în jurul președinției. O lume murdară, plină de compromisuri penale, în care supraviețuiesc doar cei care reușesc să găsească mereu calea cea mai scurtă înspre obiectivul vizat. Și această cale implică întotdeauna, fără excepții, mită, trafic de influență, șantaj, presiuni, amenințări și, în situații extreme, chiar agresiunea fizică.
Desigur, putem bănui justificat că asemenea delațiuni sunt în realitate mijloace tardive de negociere a impunității, de genul „dacă nu mă lasați în pace, spun tot” sau răfuieli între diviziile de infractori cu gulerele albe. De altfel, autorul „Spovedaniei” a și anunțat un al doilea volum, mult mai „incendiar” decât primul. Aceasta este una dintre metodele tipice ale șantajiștilor: dezvăluie o mică parte din adevăr, fapte în general cunoscute, și amenință că grosul abia urmează. De obicei, dacă cei vizați reacționează în sensul dorit de șantajiști, urmarea nu mai apare. Cum vedem asta public? Destul de simplu, cei vizați devin brusc inactivi, pleacă în concedii prelungite prin destinații exotice sau demisionează „din motive de sănătate”.
Desigur, nu ducem grija lor. Dar constatăm că fenomenul începe întotdeauna de jos. Spumegăm la adresa marii corupții și uităm, mai mereu, că ea începe de la mita pentru o școală mai bună, pentru un salon mai curat la spital, pentru o promovare nemeritată sau pentru o autorizație de construcție nepermisă. Cartea dezvăluie doar partea invizibilă a părții vizibile a marii corupții, dar fenomenul are forma unui aisberg, baza sa acoperind acum întreaga societate.
