Un ieșean în vârstă de 22 de ani s-a ales cu dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”, după ce a atras atenția jandarmilor care supervizau Piața Centrală din Botoșani. Acesta nu purta mască de protecție, motiv pentru care a fost legitimat de un echipaj, iar organele de control au descoperit că bărbatul trebuia să se afle în carantină.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Măsura izolării la domiciliu fusese instituită față de acesta începând cu data de 1 noiembrie, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ). Miercuri după-amiază, el a venit în municipiul Botoșani, iar jandarmii l-au interceptat. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta figura ca persoană carantinată la adresa de domiciliu din municipiul Iași începând cu data de 1 noiembrie, când a revenit în țară din Marea Britanie. În fapt, în momentul identificării, el se plimba nestingherit cu încă doi prieteni, fără să îi pese câtuși de puțin de prevederile legale referitoare la prevenirea răspândirii COVID-19. Nici nepurtarea măștii de protecție nu a rămas nesancționată, amenda primită fiind de 2000 de lei”, a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ.
Dosarul cu actele procedurale va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria din Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Foto Arhiva