Unitatea mobilă dotată cu 12 paturi de terapie intensivă a ajuns la Botoşani. Autotrenul modificat şi transformat într-o secţie de reanimare pe roţi a fost adus de la Cluj, după un drum de aproape 12 ore, însoţit de escorte ale Poliţiei, din cauza gabaritului depăşit.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Cu o rată de infectare tot mai mare și cu paturile de terapie intensivă ocupate în totalitate, autoritățile din Botoșani au cerut sprijin Guvernului pentru a face față afluxului de pacienți covid. Astfel, la două săptămâni de la prima solicitare, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, dotată cu 12 paturi a ajuns aseară la Spitalul Județean Botoșani.
Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, trimisă ieri de la Cluj, vine în sprijinul medicilor de pe secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgenţă (SJU) Botoșani. Aici toate cele 15 paturi destinate bolnavilor covid aflați în stare critică sunt ocupate. Alți câțiva bolnavi așteaptă eliberarea unui pat pe această secție, acest lucru creând o presiune în plus pe umerii medicilor de aici.
“Pe ATI este o mare problemă pentru că Spitalul Județean este singură unitate sanitară care are o unitate de Terapie capabilă să îngrijească bolnavii covid, față de alte județe care au mai multe spitale capabile să facă așa ceva. De aia, această unitate mobilă este binevenită, pentru că se mărește capacitatea de a primi pacienți. Toate paturile sunt ocupate și avem presiune din partea altor pacienți pe care nu îi putem primi pe ATI, dar care sunt în stare critică”, a precizat medicul Radu Malancea, managerul SJU Botoşani.
Spitalul este aproape plin
Cea mai mare unitate sanitară din judeţ dispune de 120 de paturi destinate bolnavilor de Covid-19, iar în acest moment gradul de ocupare este de aproape 100%. La fel și pe Secția de Terapie Intensiva a unității medicale.
La nivelul municipiului Botoșani, rată de incidență a depășit 5,5 la mia de locuitori, iar majoritatea celor internați cu această afecțiune prezintă forme medii sau severe, fiind nevoie de o suplimentare a paturilor pentru cei în stare critică. Acesta a fost şi motivul pentru care a fost solicitată Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, care dispune de încă 12 paturi.
“Unitatea e venită pentru a sprijini Secția ATI a Spitalului Județean. Având în vedere că în ultima perioadă formele bolii sunt medii spre grave, foarte mulți pacienți s-au agravat pe perioada internării și nu putem cuantifica să spunem că mâine o să avem 2 sau 20 de pacienți pe ATI. Presiunea pe medici este mare. Foarte mare. Evoluția este imprevizibilă. Astăzi, toate cele 15 paturi sunt ocupate”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.
Unitatea Mobilă va putea primi pacienți în câteva zile
Unitatea Mobilă va putea primi pacienți în câteva zile, promit autoritățile. “Sunt trei săptămâni de la data solicitării. Unitatea a venit de la Timișoara și a poposit la Cluj pentru pregătirea pe perioadă de iarnă. S-a finalizat această pregătire, iar mâine va fi instalată. Durează în jur de 5-6 ore. Partea de canalizare și apă durează maxim 24 de ore pentru instalare, există energia electrică, iar singura problemă o constituie tancul pentru oxigen”, a spus prefectul judeţului, Dan Nechifor.
În ajutorul medicilor de la Botoșani vor veni alți doi medici de la Iași, unul de la București, dar și câțiva rezidenți care să ajute personalul medical să facă față unui eventual aflux de pacienți infectați cu SARS-COV-2.