Astăzi, 5 noiembrie, Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, împlineşte 31 de ani. Cel care de zece luni a reuşit să schimbe viaţa multor botoşăneni nu se gândeşte la sărbătoare, ci cum să ajute şi alţi semeni loviţi de soartă. „După zece luni în care am demarat proiecte umanitare, perioadă în care am întâlnit mult chin, suferinţă, disperare, singurătate şi sărăcie, dar şi chipurile luminate ale celor pe care am reuşit să-i ajutăm, nu pot să mă gândesc la sărbătoare. De aceea, vă rog pe toţi oamenii cu suflet mare să-mi faceţi un cadou deosebit – să donaţi orice sumă în conturile Asociaţiei <Grup Civic> Botoşani, pentru a putea în continuare să ajutăm copii şi bătrâni loviţi crunt de soartă”, a transmis Daniel Câşlariu.
Zece luni de proiecte umanitare
Şi pentru că se află într-un moment deosebit al vieţii, Daniel a prezentat un scurt bilanţ al celor zece luni de proiecte umanitare. „Am reuşit să ridicăm în zece luni, şapte case, cinci mai mari pentru copii premianţi şi două mai mici pentru bătrâni singuri. În campania <5000 de zâmbete> am ajuns la 5.150 de copii cărora le-am dus dulciuri şi portocale. Totodată, cu ajutorul celor care cred în puterea faptelor bune, am reconstruit 14 case”, a precizat tânărul.
Pentru cei aflaţi în linia întâi în lupta cu noul coronavirus, asociaţia condusă de Daniel Câşlariu a donat echipamente sanitare în valoare de peste 60.000 de lei. El a ajuns la peste o mie de bătrâni cu alimente şi cele necesare pentru a putea trece mai uşor peste această perioadă foarte grea.
Locul al II-lea la Gala Excelenţei în Asistenţa Socială
În luna ianuarie, Daniel a dus Asociaţia <Grup Civic> pe listele Galei Excelenței în Asistența Socială, la secțiunea „Instituția anului” şi a obţinut locul doi la nivel naţional. „Toate acestea le-am realizat pentru că aţi avut încredere în mine, m-aţi sprijinit şi aţi răspuns la toate solicitările mele. De aceea, mi-aş dori ca de ziua mea să dăruiţi pentru copii, să dăruiţi pentru cei aflaţi în nevoie.
Vă trimit toate gândurile mele bune, mă rog pentru sănătatea tuturor şi Dumnezeu să vă răsplătească înmiit pentru toate faptele bune!”, a mai transmis Daniel Câşlariu.
Cei care doresc să-i facă lui Daniel o bucurie de ziua lui, au posibilitatea să doneze orice sumă în conturile. RO03BTRLRONCRT0530156401(lei), RO50BTRLEURCRT0530156401 (euro), RO08BTRLGBPCRT0530156401 (lire sterline), Codul Swift BTRLRO22, cu specificația „La mulți ani Daniel!”.