E din ce în ce mai rău. Ne amăgim cu speranţa că mai rău nu se poate, însă raportările zilnice ne demonstrează că se poate. Răul cel mare nici măcar n-a început, însă spre el ne îndreptăm cu o determinare demnă de o cauză mai bună. Spitalele nu mai fac faţă avalanşei de cazuri. Nu-i vorbă, sistemul sanitar oricum era depăşit de solicitările obişnuite; în Europa civilizată doar prin România se moare dintr-o gripă banală şi, dacă însănătoşirea e pusă mereu sub semnul întrebării, există mereu certitudinea unor infecţii nosocomiale.
Pentru moment, guvernanţii găsesc resurse să se mire de comportamentul iresponsabil de care dau dovadă mulţi dintre cetăţeni, însă cei aflaţi la butoane şi care au pretenţia că au luat toate măsurile pentru prevenirea răspândirii coronavirusului uită că, de fapt, negaţionismul care conduce spre dezastru li se datorează în mare parte şi lor. Liberalii, aflaţi vremelnic la conducere, arată cu degetul spre pesedişti, care decenii la rând au subminat educaţia românilor în speranţa de a-i transforma în acea gloată atât de dragă lui Ililescu. Desigur, în graba lor de a-i scoate pe alţii vinovaţi, liberalii uită că au avut şi ei o contribuţie substanţială la escaladarea analfabetismului funcţional şi nu e vorba doar de perioada USL. Acum li s-a oferit şansa de a repara greşelile trecutului, însă gaşca lui Orban nu face decât să le repete.
Da, românii nu stau foarte grozav la capitolul educaţie şi, ca şi cum asta nu ar fi suficient, nu au parte nici de modele la nivel înalt. Să nu uităm că, la început, negaţionismul a fost politică de stat. Ideile de care se plâng azi guvernanţii sunt extrase din comunicatele oficiale. „E doar o gripă” şi „coronavirul e de zece ori mai puţin periculos decât gripa sezonieră”. „Masca nu protejează” şi „alcoolul sanitar oricum nu ajută”. Cam astea erau mesajele trasmise de autorităţi prin februarie-martie. Astăzi, „specialistul” Streinu-Cercel susţine că ar trebui să purtăm mască tot timpul, eventual şi când suntem acasă sau dormim. E vorba de acelaşi Streinu-Cercel care spunea cu ceva luni în urmă că nu e cazul să ne panicăm; Wuhan e un punctişor pe harta Chinei. Masca nu ajută şi nici spirtul nu e recomandat. Acum şi-a schimbat radical discursul. În primăvară, atunci când la nivelul ţării erau cu totul sub o mie de cazuri maşinile de poliţie patrulau pe străzi urlând în megafoane mesaje de-a dreptul apocaliptice. „Cea mai mare primejdie cu care s-a confruntat vreodată omenirea”. Acum, la aproape opt mii de infectări identificate pe zi – să nu ignorăm că mulţi dintre asimptomatici nu sunt luaţi în calcul pentru că nu sunt testaţi – politicienii spun că nu e niciun pericol să se organizeze alegeri dacă se respectă nişte măsuri despre care ei cu guriţa lor susţineau că nu sunt bune de nimic. Ce-i drept, pe atunci măşti şi alte mijloace de protecţie nu erau de găsit nici prin spitale, prin urmare, pentru a guverna cât mai confortabil era de preferat să se spună că strugurii sunt oricum prea acri şi nici nu ajută, deci nu merită efortul.
În condiţiile în care autorităţile cu competenţă în domeniu recomandau ca măsuri suficiente spălatul pe mâini şi aerisitul, nu e de mirare că negaţioniştii sunt tot mai mulţi pe zi ce trece. Nu prea poţi crede în pandemie când autorităţile nu iau niciun fel de măsuri pentru protejarea celor care călătoresc cu mijloacele de trasport în comun, de pildă. Cu excepţia măştii, cele mai multe măsuri parcă vor să demonstreze contrariul. Să ne aducem aminte că, în martie, una dintre primele măsuri a fost reducerea numărului de curse pentru autobuze, tramvaie şi ce se mai poate. Asta în timp ce se tot urla pe tema păstratului distanţei. Cum să păstrezi distanţa în condiţiile în care cursele sunt sensibil mai puţine şi, chiar dacă numărul călătorilor e mai redus, aglomeraţia e oricum mai mare decât de obicei? Nu mai pomenesc de orele de vârf de la metrou; bine că nu avem aşa ceva prin Botoşani. Ministrul Educaţiei declară că în şcoli s-au luat toate măsurile necesare, deşi ministerul nu s-a complicat câtuşi de puţin să ofere ajutor, dar ignoră cu seninătate faptul că elevii navetişti călătoresc claie peste grămadă în microbuzele şi autobuzele şcolare. Adesea sunt culeşi din şapte sau opt sate… Despre ce distanţare vorbim?
Şi, cum aminteam mai devreme, exemplele de bună practică din partea autorităţilor lasă de dorit. În plină isterie pandemică, Orban a fost fotografiat chefuind la birou. Fără mască, desigur, că-l deranja la fumat. Marcel Ciolacu, idolul fanilor PSD, mai ales a celor care au alergie la muncă, s-a afişat luni întregi fără mască. Cică are deviaţie de sept. Mai nou a fost şi el fotografiat într-o postură care nu avea nimic în comun cu respectarea regulilor. De vineri s-a impus la Botoşani purtarea măştii în toate spaţiile. Sâmbătă m-am întâlnit cu poliţiştii locali care, pe un ton politicos, explicau cetăţenilor cum stă treaba. Duminică, mai pe seară, prin zona Maternităţii, doi poliţişti – un el şi o ea, mai exact – puneau la cale de-o idilă. Nu mă pot gândi la altceva cât timp făceau schimb de numere de telefon. Ambii fără mască, desigur. Cum poţi pretinde omului de rând să respecte regulile şi să creadă în pandemie cât timp autorităţile se comportă de parcă regulile ar fi impuse de un regim tiranic? Cât timp poliţistul nu e mascat corespunzător apar unele semne de întrebare. Şi cel mai adesea răspunsul e „vor să se îmbogăţească din vânzarea de măşti”.
E de rău, asta e clar. Dar vina pentru dezastru aparţine mai ales autorităţilor. Negaţionismul a fost politică de stat şi, ca orice obicei prost, a prins repede şi e imposibil să ne debarasăm de el.
