Cadrele didactice, cât și personalul didactic auxiliar și nedidactic, din învățământul de stat preunversitar și universitar, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei, respectiv 1.500 de lei lunar, conform unui proiect de lege inițiat de PSD și adoptat de Parlament, prin votul majorității.
Guvernul nu este de acord cu acordarea acestui spor și au sesizat Curtea Constituțională pentru un control prealabil de constituționalitate.
Stimulentul se acordă lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă și este în cuantum de 2.000 de lei lunar. De acest stimulent beneficiază cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior.
De asemenea și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ vor primi un stimulent lunar în valoare de 1500 de lei.
Inițiativa legislativă aparține PSD și a fost adoptată în regim de urgență de către Senat.
PNL și USR s-au opus proiectului de lege catalogându-l ca unul populist pentru că nu are sursă de finanțare.