Partidul Noua Românie (PNR) va avea candidați și la Botoșani, după ce și-a câștigat acest drept la Curtea de Apel Suceava, după ce instanța a admis apelul făcut la decizia Tribunalului, care, la fel ca Biroul Electoral Județean de Circumscripție (BECJ), a respins listele pentru Camera Deputaților și Senat ale formațiunii politice pentru că erau semnate electronic și nu olograf.
Decizia de la Suceava a venit luni, chiar în ziua în care candidaturile au rămas definitive. Astfel, pe lângă cele 11 formațiuni admise pe buletinul de vot inițial se va regăsi și a 12-a, care va avea câte un singur candidat la fiecare cameră. Este vorba la Senat de suceveanul Dumitru Tărcuță, de profesie militar și care acum este gestionar, și de Maria Primac-Popovici la Camera Deputaților, care este asistent de gestiune.
BECJ și Tribunanul au cerut semnături olografe
Hotărârea BECJ a fost motivată prin faptul că „listele de candidaţi depuse de Partidul Noua Românie, pe suport hârtie, nu conţin semnătura olografă a reprezentantului formaţiunii politice în cauză, ci doar menţiunea semnate digital de Popescu Sebastian Constantin”.
Membrii BECJ au constatat că „nu se poate verifica realitatea semnăturii electronice aplicată pe cele două liste de candidaturi pentru Camera Deputaţilor şi Senat depuse de Partidul Noua Românie”, motiv pentru care dosarele cu candidaturi au fost respinse.
Semnătura electronică a fost acceptată în alte județe
Reprezentanții PNR spun că s-a ajuns la această situație întrucât partidul a primit de la Biroul Electoral Central decizia de validare a listelor cu semnăturile de candidatură pe 21 octombrie în jurul orei 16:00. Nemaifiind timp fizic pentru ca toate actele de candidatură să fie expediate prin curier cu semnătură și ștampilă olografă, PNR a decis să semneze actele cu semnătură electronică și să le trimită prin email către toți candidații din țară pentru a putea înregistra candidaturile la Birourile Electorale Județene în data de 22 octombrie, întrucât aceasta era ultima zi în care se mai puteau depune candidaturile. Majoritatea BECJ-urilor au admis candidaturile semnate electronic, excepție făcând Botoșani și Mureș. Dacă la Botoșani s-a obținut admiterea candidaturilor în instanță, la Mureș nu. „Noua Românie a depus candidaturi la Senat şi Camera Deputaţilor în 33 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti. Peste tot unde am depus candidaturi, acestea s-au validat, însă, cu o excepţie. La Mureş, judecătorii şi s-au opus candidaturii PNR. Este o nedreptate care nu va rămâne fără urmări. Ne vom lupta pentru ca cei care au împiedicat candidatura membrilor PNR la parlamentare în judeţul Mureş, să suporte consecinţele legale şi constituţionale”, se arată într-o comunicare a PNR.
Candidaturi rămase definitive
Luni după-amiază, membrii BECJ s-au reunit în ședință și au stabilit lista finală a candidaturilor. Astfel, la Botoșani, pe buletinul de vot la Camera Deputaților vor fi înscrise 12 formațiuni politice, 11 având liste complete de câte opt candidați, iar PNR un singur candidat. Lor li se alătură cei 18 candidați propuși de minoritățile naționale, altele decât cele maghiare.
La Senat sunt 55 de candidați. 10 partide au listele complete, cu câte cinci candidați, Alianța USR+PLUS are lipsă un candidat, după ce în momentul depunerii listelor la BECJ s-a constat că una dintre femeile propuse nu îndeplinește criteriul de vârstă, și anume nu are 33 de ani, în timp PNR are un singur candidat.
La alegerile din 6 decembrie, județul Botoșani va da cinci deputați și trei senatori.