Un bărbat, în vârstă de 74 de ani, a ajuns la spital după ce a fost rănit la faţă şi mâini de explozia unei butelii pe care o avea în bucătărie.
Incidentul a avut loc în weekend, când bătrânul, din comuna Albeşti, a vrut să prepare ceva de mâncare. Acesta schimbase de curând butelia, însă nu a închis foarte bine robinetul, astfel că restul de gaz s-a acumulat în încăpere. În momentul în care acesta a încercat să aprindă un chibrit, acumularea de gaz s-a aprins instantaneu. Flacăra rezultată i-a cuprins acestuia faţa şi hainele, însă din fericire nu a rezultat şi un incendiu în urma exploziei.
Bărbatul a fost ulterior preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean pentru investigaţii şi tratament de specialitate. „Pacientul a suferit arsuri la nivelul feţei şi membrelor superioare. Din fericire a fost stabilizat şi transportat de ambulanţă la Urgenţe. Ulterior a fost preluat de medici şi internat”, a spus medicul Daniela Amarande din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Potrivit reprezentanţilor ISU, în această perioadă, accidentele de acest fel devin tot mai dese, iar botoşănenii sunt sfătuiţi să îşi ia o serie de măsuri de siguranţă.
Recomandări din partea ISU Botoşani
Pentru înlăturarea pericolului de explozie sau incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:
· să nu folosească butelii de aragaz fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de
cauciuc care prezintă porozităţi, crăpături sau deformări;
· să nu folosească aparate de utilizare (aragazuri, plite, maşini de gătit etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Repararea şi întreţinerea acestora să se facă numai prin unităţi autorizate;
· să nu folosească butelii de aragaz neomologate;
· să nu mânuiască şi să nu transporte buteliile cu gaze lichefiate, fără luarea măsurilor de protecţie împotriva lovirii, căderii şi deformării lor;
· să nu transvazeze gazele lichefiate dintr-o butelie în alta;
· să nu păstreze buteliile de aragaz, pline sau goale, în apropierea surselor de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;
· să nu modifice instalaţiile de gaze fără aprobări legale şi prin intermediul unor persoane neautorizate;
· să verifice permanent starea furtunurilor flexibile prin care sunt racordate aparatele de utilizare la instalaţia de gaze naturale. În situaţiile în care apar fisuri, crăpături etc. să le înlocuiască cu altele omologate, cu ajutorul persoanelor autorizate;
· pentru verificarea etanşeităţii se va utiliza numai soluţie de apă şi săpun.