spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTUn tânăr social democrat va fi numit administrator public

Un tânăr social democrat va fi numit administrator public

Consilierul municipal PSD Mircea Magdalena va fi propus pentru a ocupa funcţia de administrator public al municipiului Botoşani. Anunţul a fost făcut de primarul Cosmin Andrei. Această funcţie s-a vacantat prin plecarea la pensie a Adrianei Zăiceanu, oficial care a fost administrator public începând cu anul 2008. Potrivit noului Cod Administrativ, mandatul administratorului public se încheie odată cu cel al primarului.

Mircea Magdalena a depus ieri jurământul în calitate de consilier local. El va trebui să renunţe la mandat, iar în Consiliul Municipal va intra un alt social democrat, aflat pe lista de supleanţi, respectiv Miluţă Timofte.

Mircea Magdalena vine la primărie de la ANRSC

Mircea Magdalena are 33 de ani şi este şeful Agenţiei Teritoriale Botoşani a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). El a absolvit Facultatea de Științe Politice Sibiu şi Facultatea de Drept la Universitatea Danubius. Deține un master la Universitatea Lucian Blaga, specializarea Promovarea Securității prin Relații Internaționale, Sibiu.

În perioada 2010 – 2014, a lucrat în domeniul asigurărilor, iar în perioada 2016 – 2018, a fost consilier parlamentar în cabinetul senatorului Doina Federovici. În septembrie 2018 a intrat în ANRSC, pe un post de expert administraţie publică, iar din octombrie 2019 conduce Agenţia Teritorială Botoşani a ANRSC.

Mircea Magdalena este membru PSD din 2010 şi face parte din Biroul Politic al Organizației Municipale Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.2 °
48 %
7.7kmh
5 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...