spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTSindicaliştii din AJOFM cer demisia Violetei Alexandru

Sindicaliştii din AJOFM cer demisia Violetei Alexandru

Aflaţi de o săptămână în grevă de avertisment, sindicaliştii din Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) au ajuns la limita răbdării şi cer demisia ministrului Muncii, Violeta Alexandru, întrucât aceasta ignoră dialogul pentru rezolvarea problemelor din sistem şi este preocupată doar de imaginea proprie. „Doamna ministru continuă să ignore orice principiu, ignoră dialogul, încălcând grav dispoziţiile legislaţiei muncii, afişând un comportament sfidător la adresa angajaţilor prin încălcarea valorilor morale, un comportament care produce efecte negative în planul relaţiilor sociale, spun sindicaliştii.

Ei susţin că repetatele solicitări adresate ministrului Muncii au rămas fără soluţii. Mai mult, încă de la preluarea mandatului, ministrul Muncii „a manifestat un total dezinteres faţă de dificultăţile întâmpinate de cele patru instituţii ce formează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în asigurarea activităţii”. „Inspecţia Muncii îşi desfăşoară activitatea cu un efectiv de sub 2.000 de angajaţi pe întreg teritoriul României. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are o structură în teritoriu bazată pe aproximativ 1.700 de angajaţi. Casa Naţională de Pensii Publice cu structura teritorială gestionează peste cinci milioane de pensii cu aproximativ 3.200 de angajaţi. Agenţia Naţională pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială cu structura teritorială au împreună aproximativ 1.300 de angajaţi. Atragem încă o dată atenţia că, în lipsa unor soluţii pentru deblocarea ocupării posturilor vacante, deficitul mare de personal poate duce la blocarea activităţii în instituţii”, mai spun sindicaliştii.

„Noi am dus greul pandemiei. Odată cu pandemia a venit peste noi un val de treaba, dar ne-am adaptat, am făcut plățile pentru ajutorul de șomaj, pentru 41,5% și toate celelalte cu programele pe care le avem, cu aplicațiile pe care le avem și dumneaei este tot nemulțumită”, declara, în momentul declanşării grevei japoneze, Gabriela Dobrotă, liderul Sindicatul AJOFM Botoșani, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...