Beat criță, la volan. Așa a fost prins duminică, în centrul municipiului Botoșani, un tânăr din comuna Răchiți, care a plecat la drum cu mașina, cu toate că era băut.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
În vârstă de 33 de ani, tânărul, de loc din sarul Costești, conducea un autoturism pe strada Teatrului din municiu, când s-a intersectat cu un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani. Polițiștii l-au oprit imediat pentru control și, întrucât tânărul mirosea a băuturi alcoolice, cei din echipaj l-au verificat cu etilotestul. În urma testării, aparatul a indicat o îmbibație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cum tânărul a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, polițiștii i-au întocmit direct un dosar penal, șoferul urmând să răspundă în fața magistraților pentru fapta comisă.