O casă din comuna Coțușca a fost distrusă astăzi după-amiază, în urma unui incendiu izbucnit cel mai probabil din cauza unui prelungitor electric defect.
Proprietara locuinței a pus mașina de spălat în funcțiune și a plecat de acasă. Dar nu a verificat dacă prelungitorul prezintă defecțiuni. În plus, cablul electric era acoperit cu un covor, iar în urma scurtcircuitului flăcările s-au extins. Așa se face că focul a cuprins trei încăperi. Deși era in miezul zilei, incendiul a fost observat târziu, când era extins și acoperișul casei.
„Solicitați în ajutor, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și voluntarii din comună au intervenit, mai bine de două ore. A fost înlăturat și riscul de explozie, din interiorul casei fiind scoase două butelii. Deși nu au fost atinse de flăcări, celelalte încăperi nu mai pot fi locuite din cauza apei și a fumului care au degradat pereții”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pompierii spun că acest gen de evenimente pot fi prevenite dacă sunt respectate o serie de măsuri esențiale:
✔️ Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
✔️ Nu interveniţi asupra contorului electric;
✔️ Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;
✔️Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
✔️ Verificaţi periodic cablurile de alimentare ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
✔️Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;
✔️Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
✔️Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
✔️ Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.