spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTTransportul elevilor sub lupa polițiștilor

Transportul elevilor sub lupa polițiștilor

În perioada 21-23 octombrie a.c., polițiștii botoșăneni din cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră, sub coordonarea Biroului de Siguranță Școlară, au acționat pe linia transportului școlar și siguranței elevilor din județul Botoșani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în cadrul acestor activități, 449 de elevi au fost instruiți cu privire la măsurile de protecție individuală împotriva virusului SARS-CoV-2, precum și cu privire la măsurile pe care le pot adopta pentru a nu deveni victimele unor infracțiuni. Totodată, au fost verificate 75 de mijloace auto destinate transportului școlar, nefiind constatate nereguli.

„În contextul activităților desfășurate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea unor prevederi ale legii privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19”, a arătat Simona Pușcașu, din cadrul Compartimentului pentru Relații Publice al IPJ Botoșani.

Polițiștii recomandă elevilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte mască de protecție atât în incinta unităților școlare, în proximitatea acestora, precum și în celelalte spații publice în care această măsura este obligatorie, pentru a se proteja pe ei, dar și pe ceilalți din jurul lor.

„Activitățile circumscrise siguranței elevilor și cadrelor didactice reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și vor continua în perioada următoare”, a adăugat Simona Pușcașu.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...