Guvernul a aprobat proiectul de OUG care reglementează acordarea de zile libere plătite părinților în mai multe situații de suspendare a cursurilor. Actul normativ prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru suspendarea cursurilor în timpul desfășurării procesului electoral.
Zile libere pot fi luate și în situaţia în care activitatea didactică în unitățile de învățământ, inclusiv în cele de educație antepreșcolară și preșcolară, se desfășoară în scenariile 2 și 3. Adică, atunci când copiii se duc la școală prin rotație (scenariul 2) sau când cursurile vor avea loc doar online (scenariul 3).
Numărul de zile libere se stabilește pentru perioada stării de alertă, ori de câte ori, prin hotărâre a CJSU/CMBSU se stabilește aplicarea unuia dintre scenariile menționate.
De asemenea, pentru aceste situații acordarea zilelor libere să fie limitată până la 31 decembrie 2020.
Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă și nu își desfășoară activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.