Oriunde te învârți prin țara asta, de la capitală de județ, trecând prin orașe mici și prin comune și culminând cu capitala cea mare, dai de beizadele. Cărora, dacă le vânturi aerul de prin preajmă, poți fi bătut, călcat cu mașina, violat, condamnat pe nedrept și chiar ucis. Termenul, adus de turci, înseamnă fiu de domnitor, adică prinț. Cum la noi oricine, fie din vechea fie din noua nomenklatură, a prins pe cumetrie sau relații politice câteva contracte bănoase sau o funcție importantă şi se crede domnitor pe tarlaua lui, au apărut și „curțile” de lingăi, paznici și amante. Și, bineînțeles, beizadelele – odraslele lor – noii „prinți”.
Cu rare excepții, sunt niște răzgâiați semianalfabeți, ostentativ epatanți. Cu accent pe aceste ultime două caracteristici. Prima este să epateze, să pună în inferioritate orice posibil interlocutor și a doua este să afișeze ostentativ bunuri materiale excentrice și, de cele mai multe ori, inutile. Lipsiți de cultură, manierele, ținutele și exprimarea le sunt de un prost gust desăvârșit. Mașinile și accesoriile de sute de mii de euro nu pot să le acopere neamprostia, aroganța și certitudinea că li se cuvine orice și că pot aranja orice.
Și aici este tragedia, că chiar pot. România a perpetuat ierarhia socială de dinainte de Revoluție. O beizadea nu e o specie nouă. Aveau și comuniștii asemenea personaje protejate, copii de activiști, de securişti, de directori. Nu-i știa aproape nimeni, pentru că trăiau într-un cerc închis. Lista era scurtă iar presa sub control. Rar răsuflau zvonuri pe unde chefuiau, unde petreceau vacanțele, ce accidente de mașină făceau, cine se droga, cine avorta, cine se alcooliza. Azi lucrurile astea s-au inversat. Cohorte de pseudoziariști umblă după ei cu limbile scoase, să arate sărăcimii fermecate de vederea luxului cum se trăiește „adevărata viață”.
Ce mi-a venit? Problema este atât de cunoscută și omniprezentă încât există până și o pagină de Wikipedia dedicată beizadelelor din România contemporană, cu toate isprăvile lor (cam tot cuprinsul Codului Penal). Tastați „beizadele din România” și vă apare imediat. Cu toate acestea, implicarea slugarnică și promptă a forțelor care ar trebui să asigure aplicarea legii în protejarea acestor tarați ai societății devine insuportabilă. Ultimul caz devenit public a fost cel al unui decerebrat, fiu de miliardar aflat într-un noian de procese cu statul, care umbla ca la el acasă prin computerele Poliției din Bihor, căutând date confidențiale despre adversari sau amantele unor celebrități, tot de gang, ca și el.
Încrengăturile, realizate prin încuscriri, cumetrii, angajări reciproce și obligații pe linie de partid sau servicii secrete, acoperă acum toată țara. Înaintea lui, sute de alți aidoma lui au fost plasați în diplomație („MAE împrospătează personalul din diplomație cu beizadele și alte rude ale politicienilor zilei”, articol din România curată, 2014), la Consiliul Europei („Cine sunt beizadelele trimise de România la Bruxelles. Odrasle de foşti miniştri, şefi SIE şi judecători CCR sunt experţii pentru preşedinţia românească a UE”, articol în Adevărul, 2019), în ministere, agenții ale statului și în general în poziții mai ferite de ochii lumii și ai presei de investigație, plătite gras și scutite de rapoarte de activitate serioase.
Mai nou beizadele au intrat în Parlament. Un băiat de bani gata se înscrie într-un partid și într-o lună e parlamentar. A primit locul cadou de la tata când a terminat şcoala sau când a falimentat o firmă. Alții au primit locul în Parlament cadou de nuntă. Tata îl răsfață și dorește să îl vadă om serios la casa lui, cu o carieră solidă. Familia scoate banii, înroșește telefoanele și îi asigură cel puțin patru ani un loc de ales al neamului. Cum a primit la majorat un automobil de peste 500 cai putere și un apartament în buricul târgului, a venit timpul să lase pițipoancele şi cluburile de fițe, să-și cumpere niște diplome și să devină onorabil, adică votat de prostime.
Eu știu prea bine toate astea de mai sus, copiii mei le știu vag, iar nepoții mei nu le vor ști deloc. Pentru ei, feciorul dnei Șova, al dlui Năstase sau al unuia dintre frații Micula, cel despre care este vorba mai sus, va fi un candidat onorabil, cu studii în străinătate (majoritatea românilor habar nu au câte fantoșe universitare sunt pe afară, care pentru câteva mii de dolari atestă masterate și doctorate în orice, întocmai ca la noi) și cu experiență parlamentară. Numai bun de votat. După isprava lui Micula junior am cercetat presa și câteva arhive și am constatat că nu este județ fără asemenea exemplare, că sunt o plagă a țării.
Și știți ce? Sunt toate șansele ca ei să fie conducătorii României de mâine.
