spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăPrima PaginăRăzboiul pe Codrii de Aramă se reia

Războiul pe Codrii de Aramă se reia

 

Disputa purtată pe Codrii de Aramă de Mănăstirea Agafton şi Direcţia Taberelor va continua în instanţă. Aşa a decis săptămâna aceasta Tribunalul Botoşani, care a hotărât rejudecarea cauzei. Prin urmare, procesul dintre cele două unităţi va continua, dosarul urmând să fie reanalizat de Judecătoria Botoşani.

În urmă cu doi ani, Mănăstirea Agafton solicitase ca Ministerul Tineretului şi Sportului să restituie complexului monahal ultimele 5,6 de hectare de pădure, pe care se aflau locurile de cazare, cantina, cinci căsuţe din lemn, 15 căsuţe din zid şi patru terenuri de sport betonate, conform unui plan de situaţii din 1937, dar Judecătoria Botoşani le-a respins acţiunea ca inadmisibilă. Sentinţa a fost atacată, însă, cu apel, iar Tribunalul a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare. Disputa a început în 1998, când reprezentanţii mănăstirii au cerut Prefecturii reconstituirea dreptului de proprietate asupra celor 50 hectare deţinute în trecut. Întrucât nu au primit răspuns, cei de la mănăstire au deschis în 2003 primul proces, chemând în judecată Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. Atunci, instanţa le-a dat măicuţelor 4,7 hectare, teren aflat în vatra mănăstirii (n.r. – o livadă şi o parte din imaş), motivând că restul terenului ar fi ocupat de Direcţia Taberelor.

Dar războiul a continuat, cei de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, de care aparţine mănăstirea, revendicând şi restul suprafeţei. Procesul s-a derulat la Cluj-Napoca şi mănăstirea a primit în compensare alte terenuri. Dar în urmă cu doi ani, mănăstirea a cerut şi ultimele 5,6 hectare, care au constituit proprietatea lăcaşului monahal. „Nu există nicio dovadă că aceste clădiri aparţin domeniului public, nu sunt deţinute acte de proprietate sau folosinţă, ele fiind preluate în mod abuziv de către statul comunist”, au invocat în acţiune reprezentanţii mănăstirii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.2 °
48 %
7.7kmh
5 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...