Urmărire cu mașina de poliție după un tânăr care a urcat la volanul unui autoturism deși nu avea permis de conducere.
S-a întâmplat luni seară, pe 19 octombrie a.c., când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, aflați în misiune în satul Borzești (comuna Ungureni), au observat un autoturism care venea din față și avea defecțiuni la sistemul de iluminat. Cei din echipaj au încercat să-l oprească pe șofer, însă cel de la volan a ignorat semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit imediat în urmărirea autoturismului suspect, care a fost găsit pe un imaș dela marginea satului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), la volan s-ar fi aflat un tânăr de 25 ani din sat, care nu deținea permis de conducere. Pin urmare, fugarul s-a ales cu un dosar penal pentru conducere fără permis, a fost amendat contravențional, iar la final polițiștii au dispus și reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului.