Prima ediție a „Însemnărilor” lui Titu Maiorescu, cu introducere, note, facsimile și portrete, publicate de I. Rădulescu-Pogoneanu, cuprindea 3 volume: primul volum apărea în 1937 și includea perioada 1855 – 1880; al doilea (1880 – 1886) – în 1940; al treilea (1887 – 1891) – în 1943. Ediția rămânea neterminată.
La apariția celui de-al doilea volum din ediția Rădulescu-Pogoneanu, Mihail Sebastian califica jurnalul maiorescian „document” neprețuit, „de prim ordin”, „dar nu operă”, fiind lipsit de frumusețe literară:
„Dacă paginile din adolescență, până la 1859, sunt scrise uneori cu o neașteptată exaltare, cu izbucniri, efuziuni și disperări, ce adaogă portretului moral al lui Maiorescu trăsături nebănuite (…), jurnalul de mai târziu, al omului matur, devine cu trecerea timpului nu numai sobru și reținut – lucru ce poate fi dat pe seama vârstei – dar eliptic, grăbit, impersonal, ca un simplu carnet în care se consemnează scurt, aproape fără adnotare, veniturile, cheltuielile, călătoriile, întâlnirile. Este pe alocuri mai mult o agendă decât un jurnal” (M. Sebastian, Titu Maiorescu și „Jurnalul său” // „Revista Fundațiilor Regale”, nr. 3 din 1 martie 1940, p. 609).
În 1940, nu reieșea de nicăieri (deși M. Sebastian o admitea pentru mai târziu) posibilitatea publicării jurnalului în întregime. Probabil, nu era cunoscut nici numărul exact al caietelor, în care Maiorescu își făcuse notele. Acestea erau păstrate de Livia Maiorescu, care revine, după o îndelungată absență (T. Maiorescu consemna data plecării ei: „Sâmbătă 20 Dec. 1886/1 Ian. 1887. Astăzi dejunat la Clara, mult mai liniștită și sigură. Ele pleacă mâine” – Însemnări zilnice, Vol. II [1881-1886], București, p. 372), în România, în 1941, cu fiicele sale și două nepoate, stabilindu-se la Câmpulung-Muscel.
Pe 26 martie 1944, Livia Maiorescu îi transmitea, posibil (după cum reiese din dedicația de pe o fotografie a Liviei Maiorescu: „Livia Dymsza născ. Maiorescu ca semn de amintire D-lui Torouțiu cu făgăduința D-sale de a publica în întreg scrierile D-lui Maiorescu. București. Novembre 1942”), lui I. E. Torouțiu „toate caietele legate și nelegate 1, 2, 3, 4, 5, 6, 6bis, 7, 7bis, 8, 9, 10, 11, 12, 13 din Însemnări zilnice (…) publicate, adecă 14 bucăți”. Din documentul păstrat în Fondul Documentar Ipotești, reiese că persoana care semna de primire urma să le primească „pe cele nepublicate”. Parte din aceste caiete ajung, într-un final, la Biblioteca Naţională a României – 30 din 42 de caiete – și la Biblioteca Academiei Române – 12 caiete. Se întrevede, astfel, posibilitatea editării „Însemnărilor”, care va fi reluată, în 1975, de Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon, ajunsă la nouă volume, dar rămasă neterminată, și în 2013, de Bogdan Mihai Dascălu.
Ala Sainenco, Memorialul Ipoteşti
