Acum câţiva ani, învăţământul botoşănean a fost zguduit de un scandal ale cărui urmări nu s-au lăsat prea mult aşteptate. O profesoară, dornică să scape de presiunile familiei, şi-a falsificat diploma de licenţă şi pe baza aceasteia a predat o perioadă. Însă atunci când diploma a fost introdusă într-o bază de date, falsul a ieşit la iveală. Impostoarea a avut de suferit consecinţe, însă n-a fost singura. În scurt timp toate cadrele didactice din judeţ au fost somate să se prezinte la unitatea unde erau angajaţi cu actele de studii în original. Diplomele respective au fost introduse într-un program specializat în identificarea falsurilor.
Cu alte cuvinte, se poate. Programe cu acces la bazele de date ale universităţilor există. În momentul de faţă toate şcolile din România sunt conectate la SIIIR – Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România. Fraudele nu mai sunt posibile – să ne aducem aminte de vremurile când în cataloagele unor şcoli aflate la un pas de desfiinţare erau înscrişi elevi care nici măcar nu ştiau unde anume se găseşte şcoala respectivă. Da, a fost o vreme când directorii colaborau cu spor la capitolul transferuri fictive, însă astăzi astfel de manevre sunt imposibile. SIIIR există şi îşi face treaba; aparent curios e că nu e adoptat şi în mediul universitar.
Cu toate acestea, progresul tehnologic nu este pentru toată lumea. Zilele acestea a explodat cazul Laurenţiu Baranga, strungarul care a ajuns să conducă doctorate în condiţiile în care nu a reuşit să promoveze nici măcar examenul de Bacalaureat. Cu doar câteva zile în urmă individul era atât de obscur încât o căutare pe google nu era în stare să livreze decât câteva sute de rezultate. Nici măcar nu se ştia cu certitudine dacă-l cheamă Lucian sau Laurenţiu – în titlurile din presă au apărut ambele prenume, însă nu împreună.
Însă, aşa necunoscut cum a fost până zilele trecute, Baranga a ajuns profesor universitar chiar şi după ce instanţa i-a anulat toate actele de studii. Individul a terminat doar zece clase pe bune şi abia la vâsta de treizeci şi doi de ani s-a gândit că n-ar fi rău să „termine” şi liceul. Asta pentru că, pe lângă afaceri, descoperise şi gustul pentru politică. Şi-a cumpărat diploma de la o reţea de falsificatori sau şi-a confecţionat-o singur; nu se ştie cu exactitate, dar nu mai contează. Mult mai important ar fi să aflăm cum. Cum a fost posibil ca un individ cu zece clase să aibă parte de o ascensiune profesională şi universitară fulminantă? Practic, un absolvent de profesională a ajuns să coordoneze activităţi de doctorat şi mai apoi să fie numit şef la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Lupul pus de pază la oi?! Puţin spus…
Pentru moment, Baranga se află în arest la domiciliu şi se pune problema să returneze peste şase sute de mii de lei statului, bani încasaţi fără a avea dreptul. O sumă uriaşă, pe care mulţi dintre cei care şi-au făcut studiile pe bune nu sunt în stare să şi-o imagineze; cei ca Baranga nu sunt în stare să o scrie, deşi prin mână le-au trecut chiar mai mulţi bani. Dar marea dramă nu e reprezentată de banii ca atare, ci de deciziile pe care Baranga le-a luat în posturile în care a activat. Încă nu şi-a pus nimeni problema asta, nimeni nu recomandă reparaţii morale şi materiale pentru cei care, într-un fel sau altul, au fost afectaţi de activitatea impostorului Baranga.
Din păcate, se poate şi mai rău. Chiar dacă impostura lui Baranga nu e singulară, încă nu s-au declanşat mecanismele de verificare pentru toţi funcţionarii publici. Atunci când o profesoară şi-a confecţionat o diplomă de licenţă suprapunând propria fotografie pe diploma unei colege s-a declanşat un adevărat tsunami în învăţământul local. Practic, pentru potlogăria unei „colege” toţi dascălii au fost consideraţi impostori până la proba contrarie. O verificare necesară, însă discriminatorie. De ce nu sunt verificaţi la studii toţi demnitarii atunci când se dovedeşte că unul dintre ei este un trişor ordinar? Jurnalistul Valeriu Nicolae şi-a făcut o mulţime de duşmani scoţând la iveală găurile din CV-urile politicienilor de rang înalt. Practic, în Parlament şi în fruntea instituţiilor statului sunt mai mulţi impostori decât oameni care să-şi fi terminat studiile pe bune. Spre deosebire de Baranga, unii chiar şi-au luat diploma de bac, adesea chiar la vârsta la care e firesc să se întâmple asta. Însă ce a urmat după asta întrece orice închipuire. Studii peste studii, adesea „la zi”, deşi dornicii de învăţătură locuiau la sute de kilometri distanţă de universitate şi, culmea, mai erau şi angajaţi la stat. Iar astfel de neaveniţi blindaţi cu diplome universitare şi titluri de doctor se găsesc atât în opoziţie, cât şi la guvernare. Nicio deosebire între pesedişti şi liberali.
Impostura universitară a atins cote maxime în România, ţara în care e mai greu să termini liceul cu diplomă de bacalaureat decât şapte facultăţi şi trei doctorate. E nevoie de curăţenie, de verificarea celor care au confiscat instituţiile statului pe baza unor diplome obţinute prin fraudă sau chiar falsificate de-a dreptul. Câţi Baranga mai există la conducerea ţării? Se poate afla foarte uşor, însă nu există determinarea pentru a-i deconspira pe ticăloşi. Cu tehnologia actuală e simplu de aflat cine şi-a făcut studiile sau şi-a falsificat diplomele. E drept că originalitatea unei diplome nu garantează că posesorul deţine cunoştinţele şi abilităţile necesare, dar avem nevoie măcar de acest pas înainte pentru a curăţi societatea de trişori. Iar faptul că autorităţile competente nu se grăbesc să declanşeze verificările neceasare – care nu sunt greu de făcut şi nici foarte costisitoare – lasă să se înţeleagă că Baranga nu este un caz izolat, ba dimpotrivă. După 1990 o mulţime de comunişti de rangul trei, genul de trepăduş dedicat partidului au descoperit gustul pentru politica la nivel înalt. Şi pentru asta le erau necesare studii. Şi au făcut de rost aşa cum s-au priceput. Iar asta ne costă pe toţi şi nu e vorba doar de salariile impostorilor.
