Autorităţile sanitare au comunicat, vineri, cel mai mare număr de îmbolnăviri cu Covid de la începutul pandemiei. Nu mai puţin de 46 de botoşăneni au fost confirmaţi cu noul coronavirus.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Întâmplător sau nu, numărul de cazuri a explodat în judeţ după ce s-au împlinit 10 zile de la alegerile locale din urmă cu două săptămâni. Vineri a fost cel mai mare număr de îmbolnăviri. După două zile cu peste 30 de cazuri, astăzi autorităţile au anunţat 46 de noi îmbolnăviri cu Covid19. Perioada de incubaţie a SARS-CoV-2 este între 7 şi 10 zile, după care pacienţii încep să manifeste simptome specifice.
La Centrul de dializă din Dorohoi au fost confirmaţi trei pacienţi cu Covid, la complexul de apartamente Amici, tot din Dorohoi, a mai apărut un caz, iar la seminarul de acolo a fost încă o confirmare, printre cazurile descoperite.
De asemenea, o infirmieră din cadrul UPU-SMURD, dar şi un angajat din Penitenciar, au fost internaţi din cauza noului virus.
Cifrele de vineri sunt cele mai mari din judeţul Botoşani, de la începutul pandemiei. Recordul precedent a fost înregistrat la mijlocul lunii aprilie, în starea de urgenţă, când au fost înregistrate 45 de îmbolnăviri.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.