Pensionarii botoşăneni solicită zilnic de la primărie informaţii vizând organizarea revelionului pentru persoanele de vârsta a treia. Celor care se prezintă la primărie sau solicită informaţii prin telefon li se spune că va fi luată o decizie în şedinţa de Consiliu Municipal din 31 ianuarie.
Primarul Cătălin Flutur a anunţat că municipalitatea va organiza tradiţionala petrecere pentru pensionari, însă în baza unui regulament care va fi aprobat în Consiliul Local.
Unii consilieri sunt de părere că mai nimerită ar fi subvenţionarea unor bilete la spectacolele susţinute la Teatrul Eminescu.
„Decât un revelion la o lună de zile după ce acesta s-a consumat, mai nimerită ar fi subvenţionarea, de către Consiliul Local, a vizionării de către ei a acestei piese («Bocitoarele vesele» – n.red.)”, a scris profesorul Daniel Botezatu, consilier municipal liberal, pe o reţea de socializare.
Propunerea este susţinută şi de un alt consilier liberal, respectiv Marius Oroşanu.
„Acum 3-4 ani am făcut o un propunere publică privind acordarea de bilete gratuite sau cu preţ simbolic (1 leu) pentru elevi, studenţi, şomeri si pentru pensionarii cu pensii sub un anumit cuantum la anumite spectacole organizate de instituţiile subordonate autorităţilor publice locale. Ar avea de câştigat toată lumea, inclusiv artiştii care s-ar bucura de săli mereu pline”, a scris Marius Oroşanu pe contul său de facebook.
Viceprimarul Cosmin Andrei susţine însă că municipalitatea nu trebuie să renunţe la această petrecere tradiţională, chiar dacă nu pot fi folosite la organizare fonduri de la bugetul local.