Polițiștii botoșăneni au revocat urmărirea celor două tinere din orașul Ștefănești, care au fost date dispărute în drum spre Italia. „Acestea au ajuns la destinație și sunt în afara oricărui pericol. De asemenea, au declarat că nu au fost victimele vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat”, a spus Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Ieri, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că TĂNASE GEANINA LOREDANA de 23 ani și PAMBLICĂ VICTORIA ALEXANDRA de 31 de ani, din orașul Ștefănești au părăsit domiciliul la data de 24 septembrie, împreună cu un tânăr de 33 de ani, din județul Hunedoara, pentru a se deplasa în regiunea Sardinia, Italia, însă nu au ajuns la destinaţie, iar familia nu a mai putut lua legătura cu niciunul dintre ei. Polițiștii le-au dat în consemn pe cele două tinere și au cerut ajutorul populației. După circa 24 de ore, botoșănencele au contactat familia și au anunțat că au ajuns cu bine la destinație.