Joi, pe 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 34 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 22 septembrie a.c., în timp ce se afla în fața unui bar, ar fi lovit doi tineri de 28, respectiv 26 de ani, ambii din municipiul Botoșani, provocându-le vătămări corporale, după care a părăsit locul respectiv”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. În urma plângerilor formulate de cei doi tineri loviți, agresorul a fost identificat de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani. În cursul zilei de astăzi, suspectul va fi prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.