Marți, pe 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Săveni au oprit pentru control pe strada Independenței din orașul Săveni, un autoturism condus de un localnic în vârstă de 33 de ani.
Întrucât tânărul aflat la volan mirosea a băuturi alcoolice, polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, rezultatul indicând o îmbibație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar la final polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii i-au reținut și permisul de conducere, până la finalizarea cercetărilor.