Membrii comunităţii iubitorilor de animale din judeţ sunt şocaţi de gestul făcut de un şofer botoşănean, care a ucis un câine trecând cu maşina peste el. Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile, în Darabani. Imaginile, surprinse de o cameră de supraveghere, arată cum conducătorul unui autoturism Volkswagen loveşte intenţionat un câine aflat pe marginea drumului. Patrupedul, de statură mică, se afla lângă o bordură şi nu deranja cu nimic traficul autoturismelor.
În imaginile postate de o iubitoare de animale se observă cum mai multe autoturisme trec pe lângă câine, dar, la un moment dat, şoferul unui Volkswagen, când ajunge în dreptul patrupedului, trage dreapta de volan şi trece cu roata din dreapta faţă peste trupul acestuia. Ulterior şoferul îşi continuă drumul nestingherit. Câinele se zbate în agonie pe şosea, după care reuşeşte să se târâie până în curtea unei case din apropiere. Acesta a fost găsit de proprietară, care l-a adus la cabinetul veterinar Trio Vet din Botoşani. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic, fiind decisă eutanasierea lui.
„S-a agăţat cu toată fiinţa lui de ultimul fir de viaţă”
Acum iubitorii de animale solicită găsirea şoferului şi pedepsirea acestuia, printr-o postare care a fost distribuită pe mai multe reţele de socializare.
„Suflet nevinovat, născut într-o lume cu monştri care se cred Dumnezeu. De mic prins în laţ, abandonat apoi pe străzi pentru că nu mai arăta estetic, probabil…… Speriat, obosit, flămând, bolnav a trăit apoi din mila oamenilor la garsoniere. Era un căţel solid cu poftă de viaţă, mulţi oameni îl iubeau. L-am dus la medic pentru problema lui, dar situaţia era complicată aşa că a fost doar sterilizat şi stătea pe lângă barul meu. Oamenii treceau şi mai puneau mâncare pe cealaltă parte a drumului.
Aşa s-a întâmplat şi pe data de 13, zi cu ghinion pentru bietul suflet. Un om i-a pus gând rău şi văzându-l pe stradă a tras de volan dreapta şi a trecut direct peste burtica lui bolnăvioara care a crăpat împrăştiindu-i maţele pe stradă. Nu a greşit cu nimic pe această lume! S-a agăţat cu toată fiinţa lui de ultimul fir de viaţă rămas, refuzând să moară, rămânând conştient câteva ore bune în timp ce noi ne dădeam cu capul de toţi pereţii cum să îl salvăm.
Au urmat două leşinuri, urlete şi chin. Am reuşit să ajungem cu el la Triovet Botoşani. Leziunile au fost prea grave, urma să moară, dar cine ştie când…aşa că, cu durere, cu Domnii Doctori, am hotărât eutanasierea… Drum lin spre cer fost PUTACHI (aşa era botezat)….
Oare de ce plătesc sufletele nevinovate, cu viaţa…plăcerea omului?
CEREM PEDEPSIREA VINOVATULUI!”, este postarea care a stârnit mânia celor de pe reţelele de socializare.
Reclamaţie făcută la Poliţie
Oamenii spun că au făcut reclamaţie către Poliţie. În prezent, cazul este înregistrat la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Darabani, sub Articolul 25 aliniatul 1 litera A din Legea 205/2004 privind rănirea sau schingiuirea animalelor.
ATENŢIE! Imagini cu puternic IMPACT EMOŢIONAL