spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTIncendiu de proporții în satul Pădureni. Pompierii luptă cu flăcările

Incendiu de proporții în satul Pădureni. Pompierii luptă cu flăcările

Pompierii din Dorohoi intervin de mai bine de două ore pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Pădureni, comuna Șendriceni. „Alarma s-a dat puțin înainte de ora 15, iar la fața locului s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Garda de Intervenție Săveni, cu patru autospeciale cu apă și spumă și ambulanța SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, ardea un depozit de furaje, dar și alte anexe, existând pericolul de propagare a flăcărilor la locuință şi alte construcții. Incendiul este localizat”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În prezent pompierii lucrează la stingerea focarelor și înlăturarea efectelor. Intervenția este una de durată având în vedere faptul ca arde o cantitate mare de furaje și trebuie verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...