O fetiţă de doar 17 zile va fi trimisă, duminică, cu elicopterul SMURD, pentru o intervenţie chirurgicală pe cord.
Copila, a cărei părinţi sunt dintr-un oraş din judeţ, s-a născut cu o malformaţie cardiacă gravă, iar medicii au decis trimiterea ei de urgenţă la Târgu Mureş. „Pacient cu stare generală gravă de la naştere. Se suspicionează o malformaţie congenitală, forte greu de stabilizat. A necesitat ventilaţie mecanică şi reechilibrarea hidro-electrolitică. A efectuat consult la Iaşi, care a stabilit diagnosticul şi se transferă la Târgu Mureş în vederea stabilirii diagnosticului şi eventual intervenţia chirurgicală”, a precizat medicul primar în neonatologie, Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei neonatologie din cadrul Maternităţii Botoșani.
Bebeluşul a fost preluat de echipajul cu medic al SMURD şi transportat pe terenul unităţii militare 01189. Acolo a fost predat echipajului de pe aeronava medicală, care va asigura transferul la Târgu Mureş, după pentru realimentare.
Afecţiune ce poate duce la deces
Potrivit literaturii de specialitate, trunchiul arterial comun este o malformație cardiacă congenitală rară. Un singur vas (trunchiul arterial) pleacă de la nivelul ventriculilor drept și stâng, în loc de originea lor normală de la nivelul celor două vase (aorta și artera pulmonară).
În circulația normală, artera pulmonară pornește de la nivelul ventriculului drept și aorta de la nivelul ventriculului stâng, Acestea sunt separate una de cealaltă. Arterele coronare (care vascularizează miocardul) pleacă de la nivelul aortei, imediat deasupra valvei, la baza aortei.
În trunchiul arterial comun, o singură arteră pleacă din ventriculi. Asociază de obicei un defect septal ventricular (comunicare între cei doi ventriculi). Ca rezultat, apare mixarea sângelui oxigenat cu cel neoxigenat.
O parte din acest sânge ajunge la plămâni, o parte la arterele coronare, iar restul în circulația sistemică. De obicei, la plămâni ajunge o cantitate de sânge mai mare decât cea necesară.
Dacă boala nu este tratată, în timp se poate ajunge la deces.