spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTȘomaj constant în ciuda sutelor de slujbe vacante

Șomaj constant în ciuda sutelor de slujbe vacante

♦ Rata șomajului se menține constantă de ceva vreme la nivelul județului Botoșani, în ciuda problemelor economice generate de criza SARS-CoV-2 și a sutelor de locuri de muncă disponibile

Rata șomajului se menține constantă de ceva vreme la nivelul județului Botoșani, în ciuda problemelor economice generate de criza SARS-CoV-2.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, în evidențele instituției erau înregistrați, la finele lunii august, 3.991 de șomeri, ceea ce reprezintă o rată a șomajului 2,92%, în scădere cu 0,02% față de luna anterioară. Șomajul se menține într-o zonă de relativă constanță, anul trecut pe această vreme fiind cam tot atâția botoșăneni declarați oficiali fără loc de muncă, rata șomajului oscilând în jurul a 2,65%.

Ministrul Muncii: Nu susțin șomajul

Tot constant se menține și numărul de slujbe disponibile, în ciuda incertitudinilor economice. În această parte a anului vorbim de aproximativ 900 de locuri de muncă, pentru majoritatea negăsindu-se aplicanți.

Situația este generală la nivelul țării și a fost remarcată și de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, care a recunoscut într-o postare pe Facebook că, indiferent de guvernarea, pe piața muncii „problema rămâne numărul şomerilor care nu scade de ani de zile, în pofida ofertelor de muncă”, a scris ministrul, făcând referire directă la județul Ialomița.
Este pentru a doua oară în ultimele zile când Violeta Alexandru se referă la lipsa de interes a şomerilor faţă de locurile de muncă oferite de mediul privat. Acesta sublinia și după o vizită la Alba Iulia, că o întristează faptul că angajatorii nu găsesc persoane interesate să lucreze.

„Ştiu că este nevoie de sprijin pentru cei care şi-au pierdut locul de muncă, dar sunt tentată să îi ajut să fie cât mai puţin dependenţi de indemnizaţia de şomaj. Mai degrabă, aş susţine recalificarea lor imediată, i-aş susţine cu tot ceea ce trebuie pentru a-şi găsi, în cel mai scurt timp, un loc de muncă. Oamenii trebuie să fie în activitate. Sindicatele ar trebui să susţină această abordare. Parcă aud vocea angajatorilor din Alba Iulia (unde am fost recent), care îmi spuneau că au de muncă, dar că nu găsesc persoane interesate să lucreze. Eu încurajez munca şi sunt în continuare nemulţumită de ANOFM că nu se implică suficient. Asistă pasivă la o realitate care pe mine personal mă întristează: angajatori care caută muncitori”, preciza Violeta Alexandru pe Facebook.

Violeta Alexandru vrea să-i califice și pe cei cu patru clase

Ministrul Muncii a mai menţionat că are în vedere integrarea în programele de formare profesională a persoanelor care au absolvit doar patru clase. „Mă tot gândesc la soluţii, printre altele şi la posibilitatea de a permite participarea la cursuri de formare şi pentru cei cu doar patru clase. Să le creştem şi acestor oameni şansele de a-şi găsi un loc de muncă”, a notat Violeta Alexandru.

De altfel, dacă analizăm structura pregătirii șomerilor botoșăneni, vedem că unu din trei (30,45%) are doar patru clase, în timp ce unu din cinci (21,47%) doar școala gimnazială. Șomerii care au absolvit liceul reprezintă 25,73%, iar cei cu învățământ profesional 16,24%. Cei mai puțini sunt cei cu studii postliceale, 1,3% și cei cu studii superioare – 4,79%.

În aceste condiții nici nu e de mirare că majoritate șomerilor botoșăneni sunt înregistrați în grupele foarte greu ocupabile (1.640 de persoane) și greu ocupabile (1.614). În grupele mediu ocupabile sunt doar 272 de persoane, în timp ce 465 își pot găsi ușor loc de muncă.

Aproape trei mii de șomeri neindemnizați

Totodată, din totalul de 3.991 persoane înregistrate în evidențe, 1.245 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.746 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.577 șomeri provin din mediul rural și 2.414 sunt din mediul urban.

Cei mai mulţi şomeri botoşăneni provin din rândul persoanelor cu vârste de peste 40 de ani. Astfel, 1.008 dintre persoanele înregistrate la AJOFM ca fiind în căutarea unui loc de muncă aveau între 40 şi 49 de ani, 742 între 50 şi 55 de ani, iar 893 peste 55 de ani. Şomajul se manifestă destul de pregnant şi rândul botoşănenilor cu vârste între 30 şi 39 de ani, 544 de persoane fiind slujbe. Cea mai puţin expusă şomajului este categoria de vârstă 25-29 de ani, în care se înregistrează doar 148 de persoane, în timp ce sub 25 de ani sunt în evidenţele AJOFM 656 de persoane.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
-1.4 ° C
-1.4 °
-1.4 °
85 %
2.2kmh
50 %
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °
joi
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...