Scene desprinse din filme au avut loc joi dimineaţă pe străzile din Botoşani. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti abia după ce a fost înconjurat de mai multe autospeciale de poliţie şi somat de aceştia să se oprească.
Totul s-a petrecut pe Calea Naţională, când un autoturism a fost acroşat de un Volkswagen, care apoi şi-a continuat drumul. Cele două maşini erau în mişcare, în trafic, iar şoferul cu maşina avariată a pornit în urmărirea celui vinovat. În acelaşi timp, acesta a sunat la 112, cerând ajutorul Poliţiei. La scurt timp, o autospecială a Poliţiei a interceptat maşina reclamată în trafic, însă şoferul acesteia a încercat să fugă.
Între timp, însă, mai multe autospeciale de poliţie au ajuns în zonă şi au blocat autoturismul Volkswagen care încerca să fugă. Poliţiştii l-au scos din maşină pe şofer şi au înţeles şi de ce acesta încerca să părăsească locul faptei cât mai repede. „În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.