Situație cruntă în învățământul botoșănean.
310 clădiri aparținând a 249 de școli, adică mai bine de jumătate dintre școli nu au autorizație sanitară de funcționare, potrivit datelor deținute de Direcția de Sănătate Publică (DSP). În aceste clădiri, vor învăța, de luni, peste 16.400 de elevi din totalul celor 61.000 estimați de către inspectorul general școlar, Gabriel Hârtie, ca urmând a fi înscriși în acest an școlar în județ. Așa cum era de așteptat, majoritatea copiilor care învață în unități ce sunt improprii din punct de vedere sanitar sunt din mediul rural, dar întâlnim și clădiri fără autorizație sanitară de funcționare în cele două municipii.
Monica Adăscăliței: „Sunt aceleași școli de ani de zile”
Din cei 16.400 de copii care învață în unități școlare fără autorizație, aproximativ 1.400 sunt din mediul urban, din municipiul Dorohoi și orașele Darabani, Flămânzi și Săveni, iar peste 15.000 sunt din mediul rural. De altfel, majoritatea școlilor fără autorizație sanitară sunt din mediul rural.
În municipiul reședință de județ sunt trei clădiri fără autorizație sanitară aparținând unor unități de învățământ, dar în ele nu se țin deloc cursuri, fiind în conservare. „Sunt aceleași școli care ani de zile, din cauza faptului că nu dețin apă potabilă, nu primesc autorizația de funcționare. Nu e nimic nou! Aceste lucruri trebuiau făcute la nivelul unităților administrativ teritoriale pentru a obține autorizațiile”, a declarat Monica Adăscăliței (foto), directorul interimar al DSP Botoșani.
Școli fără apă, în scenariul verde de reluare al cursurilor
Interesant e că printre școlile care nu au primit autorizație sunt câteva care nu au apă deloc și care totuși vor face cursuri în baza scenariului verde, adică vor primi elevi în clasă, deși e foarte complicat condițiile de igienă obligatorii și necesare pentru prevenirea extinderii pandemiei de Covid-19.
„Propunerea scenariului a venit din partea consiliului de administraţie a unităţilor de învăţământ. Aceste unităţi de învăţământ nu de anul acesta nu au apă. La nivelul UAT-ului (n.r. – unităţii administrativ teritoriale) nu există o sursă de apă, dar la nivelul unităţii de învăţământ se fac acele rezerve de apă tocmai pentru a asigura măsurile de igienă pentru elevi. La fel s-a făcut şi anul trecut şi acum 10 ani, probabil. Propunerea consiliilor de administraţie a fost ca acolo să se meargă pe scenariul verde, sigur cu asigurarea măsurilor de igienă şi prevenire”, a declarat Gabriel Hârtie (foto). În aceste condiţii sunt nevoiţi să înveţe aproximativ 6.000-7.000 de elevi, potrivit inspectorului şcolar general, adică 10% din populaţia şcolară a judeţului Botoşani.
Un caz aparte îl reprezintă Școala „Ioan Murariu” din Cristinești, la nivelul căreia s-a decis ca să se aplice scenariul galben, adică elevii din clasele V-VII vor învăța prin rotație la școală și online acasă.
Situație ceva mai bună decât în anii trecuți
Cel puțin din punct de vedere statistic, potrivit datelor deținute de Direcția de Sănătate Publică (DSP) culese până la începutul pandemiei de Covid-19, situația școlilor s-a îmbunătățit față de anul trecut, între timp recepționându-se o serie de investiții demarate în ultimii ani prin diferite programe de finanţare pentru reabilitare, printre care PNDL, AFIR, POCU, POR, Banca Mondială, HG 363/2019 sau chiar din bugetele locale. Astfel, în 2018, la nivelul județului Botoșani vorbeam de 207 școli cu grupurile sanitare în curte, iar anul trecut de 157. În prezent au mai rămas doar 89 de astfel de școli, iar în jumătate dintre acestea mai erau în derulare lucrări de investiție.
O problemă insurmontabilă o reprezintă lipsa apei potabile. În unele şcoli există apă curentă, dar aceasta nu este potabilă, motiv pentru care DSP refuză să le acorde autorizaţia sanitară de funcţionare. Dintre cele 249 de clădiri fără autorizaţie, la 19 nu aveau apă, iar 112 nu aveau apă potabilă potabilă. Și în acest caz sunt în derulare zeci de lucrări de investiții demarate în ultimii ani.
De asemenea, în cazul a 24 şcoli s-a constat lipsa celorlalte utilităţi.
13 clădiri fără autorizații la incendiu
O situație la fel de gravă o reprezintă lipsa autorizației la incendiu. Potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Nicolae Iorga” Botoșani, coloelul Cristian Amarandei (foto), în această situație sunt „13 clădiri din cadrul a 11 școli”. „Ele sunt în anumite stadii, respectiv solicitare aviz, finalizarea unor lucrări de modernizare și sperăm ca în perioada următoare câteva unități de învățământ vor veni să depună documentația pentru obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu”, a mai spus Amarandei.
Situația nu este una tocmai roz, dar nu este niciuna nouă și probabil că vor mai trece ceva ani până când se va reglementa. „Vreau să subliniez faptul că față de controalele care s-au efectuat în ceilalți ani, singura particularitate a fost și este pandemia. În rest, nu spunem că problemele vechi sunt noi sau alea noi sunt vechi, ci pur și simplu spunem, că prin controale, sper că am evoluat față de ceea ce a fost la deschiderea anului școlar în anii precedenți”, a conchis prefectul Dan Nechifor.