Așa cum era de bănuit, fervoarea schimbărilor în politica românească s-a cam stins prin rândurile electoratului. A contribuit la asta și pandemia și căldura, plus perioada concediilor. Inerția asta prinde bine multor politicieni – sau relicve de politicieni – care prind curaj și încep să declame iar verzi și uscate cu voci marțiale, fiind siguri că nu le reamintește nimeni ce făceau anul trecut pe vremea asta.
Intenția de a participa la scrutinul electoral este scăzută, din diverse motive, iar cei care vor profita sunt cei cu un electorat mai disciplinat. Vorbesc aici, evident, de PSD. Liberalii par împăcați cu situația, cel puțin la Botoșani, amuzant este doar cum se plâng că pesediștii joacă dur și agresiv în campanie, fără să țină cont de nimic. Serios? Cine s-ar fi așteptat la așa ceva, nu?
Nu voi îndemna pe nimeni să meargă sau nu la vot, fiecare procedează așa cum crede. Am tot povestit despre faptul că oamenilor politici le convine un electorat apatic, nu un partener de dialog, și că un comportament conform zicerii „toți sunt la fel” ne-a adus în fundătura asta.
Mulți români vor deveni, din nou, indivizi statistici, vorba lui Noica. Oameni care sunt preluați doar de statistică, nimic altceva, fără a fi interesați de ce se întâmplă în jurul lor.
Este și aceasta o opțiune, există, în fond, și posibilitatea să nu ai ce sau pe cine vota. Mie mi s-a întâmplat la prezidențialele unde participau Iliescu și Vadim Tudor. Nu am putut – și nu aș putea nici azi – să votez cu vreunul din ei. Însă vremurile alea au trecut, acum oferta electorală este mult mai bogată, sunt opțiuni pentru toată lumea.
Așa cum anticipam, cresc exponențial mesajele de a nu merge la vot, pentru că oricum toți sunt la fel și votul nostru nu schimbă nimic. E limpede, cred, cine sunt autorii mesajelor.
Renunțarea asta e periculoasă, îmi aduce aminte de perioada când eram prin clasa a opta și învățam „Miorița” la școală. Înainte de a învăța analiza literară a operei, unde profesorii ne povesteau de „alegorizarea morții” și „transformarea morții într-o nuntă cosmică”, elevii făceau un mișto copios de papagalul ăla de cioban care aștepta liniștit să vină ăia să îi taie gâtul.
Între timp am învățat că Miorița e o baladă foarte frumoasă și doar atât, nu descrie relația românilor cu oițele bârsane sau cu dușmanii.
Dar, spre deosebire de ficțiuni, noi trăim în realitate și stă în puterea noastră să o schimbăm. Politicienii se prezintă iar în fața noastră, pentru a-i alege. Sau nu. Dincolo de toate tarele și problemele lor, au curajul de a ieși în față, ceea ce nu e puțin lucru. Să ți se analizeze fiecare vorbă, cum arăți, cum te comporți, cum ești îmbrăcat, tot. Trebuie un anume soi de curaj pentru a face asta. Pentru că nu prea mai au curajul acesta, mulți dintre ei au nevoie de un electorat inert, care nu își aduce aminte sau nu le aduce aminte ce și cum au făcut. Ori ce nu au făcut.
La cum arată țara asta și prin câte a trecut, multora din actorii politici ar trebui să le fie rușine să iasă din casă. Nu se întâmplă asta, evident. Prea mulți membri ai clasei politice nu au șanse de promovare în alte domenii, de aia. Cu facultăți făcute la bătrânețe, în Constanța, în timp ce ești din Botoșani și lucrezi la București. Pe foarte mulți i-a apucat setea de studiu după ce au intrat la partid, au câte trei masterate făcute în doi ani, plus un doctorat în curs și alte asemenea.
E limpede că oamenii respectivi acced în funcții pentru că votăm emoțional, nu rațional. Este caracteristica votului negativ. Vot pentru răzbunare, nu pentru construcție.
Recent, când se adunau semnături pentru alegeri, la cortul unui partid, un domn făcea scandal că nu sunt pozele candidaților pe cort. Cei de la partidul respectiv i-au dat niște pliante, cu poze, cv-uri, tot. Răspunsul? „Ei, acuma mă puneți să și citesc, asta-i culmea.”
Da, trebuie să și citim. Până nu citim și nu înțelegem ce citim, clasa politică continuă să fie poluată de tot felul de specimene nepricepute la ceva, iar partidele devin organizații nefrecventabile. O mulțime de oameni cu care discut îmi spun că nu ar putea să facă politică, pentru că ei sunt oameni onești.
Trecem de ridicolul aparent al afirmației prea ușor, dar nu trebuie să uităm un lucru foarte important. Democrația are un mare defect. Oamenii politici sunt dintre noi, la fel ca noi, nu există rezervații cu politicieni. Iar cei aleși sunt exact oglinda, reflexia celor care merg la vot și îi aleg.
