Începând cu 7 septembrie, Primăria Botoşani va distribui măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate. Acţiunea face parte dintre măsurile cu caracter excepţional dispuse de Guvernul României pentru limitarea infectării cu SARS – CoV 2.
Municipalitatea botoşăneană a primit 582.250 de măști, respectiv 11.645 de cutii cu câte 50 de bucăți fiecare. Fiecare beneficiar va primi necesarul de măşti pentru două luni, adică o cutie cu 50 de măşti.
Categoriile de beneficiari
În conformitate cu prevederile OUG nr.78/2020 beneficiază de acest sprijin următoarele categorii:
a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii privind venitul minim garantat;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind instituirea pensiei sociale minime garantate;
d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe liste sunt persoanele ale căror drepturi au fost stabilite până la data de 1 mai 2020.
„Persoanele pentru care drepturile s-au stabilit după această dată pot beneficia de acest ajutor pe baza documentelor doveditoare, reprezentând dispoziţiile de stabilire a dreptului la ajutor social sau alocaţie pentru susţinerea familiei, decizia de pensie sau certificatul de încadrare în grad de handicap, după caz.
Pensionarii sistemului public beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari ( stabilită conform art.31 din OUG nr.135/2020 la nivelul de 800 de lei ) pot beneficia de măști de protecție!”, au transmis reprezentanţii primăriei.
Au fost stabilite trei puncte de distribuire a măştilor
Pentru o distribuire cât mai rapidă și eficientă a măștilor de protecție s-au stabilit trei puncte de distribuție în municipiu:
- Punct distribuție Piața Centrală (în fața Serviciului Stare Civilă a Primăriei Botoșani) – pentru pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari.
- Punct distribuție Centrul de zi pentru copii din familii cu risc social – strada Parcul Tineretului nr.4 – pentru persoanele beneficiare ale Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Punct distribuție Centrul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente – SENIOR – Aleea Nucului nr.8 – pentru persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Programul de distribuție este zilnic, între orele 9.00 – 17.00 de luni până joi, vineri între orele 9.00 – 13.00.
„Pentru a evita situațiile neplăcute rugăm beneficiarii să se adreseze doar acelui punct de distribuție care corespunde categoriei în care se încadrează și să aibă asupra lor actul de identitate propriu sau al persoanei eligibile pe care o reprezintă”, a declarat primarul Cătălin Flutur.