La un an de la dispariția lui Eminescu și la cinci ani de la moartea lui C.A. Rosetti revista „Generațiea nouă”, nr. 6 și 7 din iunie-iulie 1890, publica un text cu titlul „Bustul C.A. Rosetti”. Bazat pe comparație, articolul readucea în memoria cititorului numele „marelui poet” și pe cel al omului politic:
„Un Eminescu – e destul să zicem Eminescu, fără a mai adăoga alt-ceva – duce o viaţă plină de greutate, moare nebun într’o casă de sănătate şi e înmormântat din fondurile ministerului de interne. Talentul acestui mare poet n’a fost recunoscut, până n’a înebunit”.
„Cine e Costache Rosetti (…) Posteritatea va şti cum să aprecieze pe acela, care prin o muncă continuă împreună cu alţii, şi-a jertfit viaţa pentru a face din două ţerişoare subjugate şi încorporate într’un imperiu mare şi puternic, să facă un stat independent, un stat constituţional, un regat respectat în afară, întărit înăuntru şi care e primit cu braţele deschise în concertul european”.
Societatea Generaţia nouă îi ridicase lui Eminescu un bust, „lucrat de tânărul dar talentatul sculptor Filip Marinescu” în „sala Noului Atheneu”. Revista anunța iniţiativa directorului revistei Eduard Adamski de a colecta fonduri pentru bustul lui Rosetti, iar autorul afirma, cu încredere: „Costache Rosetti va avea bust”.
Monumentul, sculptat de Wladimir Hegel, avea să fie instalat în București, în 1903, în piața care va purta numele pașoptistului militat pentru Unirea Principatelor Române. Monumentul îl reprezintă pe C.A. Rosetti, așezat într-un fotoliu, cu ziarul „Românul” în mână.
C.A. Rosetti a fost directorul ziarului în perioadele 16 august 1857 – 28 mai 1860, 15 iulie 1860 – 31 decembrie 1863, 3 iunie 1884 – 26 martie 1885. De fapt însă – arată autorii Publicațiunilor periodice românești –, a condus ziarul, pe care îl fundase, „neîncetat pana la moartea sa, 8 Apr. 1885” (Publicațiunile periodice românești. Partea I. 1820-1906, București, 1913, p. 625-626).
„Organ zilnic și politic liberal”, „Românul” era în polemică cu „Timpul”, ziar care apărea „în toate zilele de lucru” și la care îl aflăm pe Eminescu în perioada 1877-1883. Atacurile lui Eminescu la adresa lui C.A. Rosetti erau și dure, și frecvente: „D. C.A. Rosetti are circularomanie. De cîte ori a fost ministru a ştiut să fericească ţara cu fel de fel de încercări stilistice, menite unele a produce veselie, altele a inspira oamenilor tristeţă pentru lesniciunea cu care unul singur poate arunca pietre în baltă, pe cari nici un înţelept nu le mai poate scoate. (11 iulie 1881); „d. C.A. Rosetti e darnic, e prea darnic chiar cu banii visteriei cari pe d-sa nu-l costă nimic” (12 martie 1882); „Rosetti, spre a lovi cu orice preţ în adversarii săi politici, nu se sfieşte a târî în publicitate nume cari pentru d-lui cel puţin ar trebui să fie sacre. Acest eroism nu-l putem nici înţelege nici aproba” (27 martie 1882); „singurul bine veritabil ce-ar putea să ne facă d. C.A. Rosetti şi conaţionalii săi transdanubiani ar fi să ne slăbească cu dragostea şi să nu se mai intereseze nici de-o ţară care nu-i a lor, nici de-un popor din care nu fac parte” (4 august 1882); „are nenorocire de-a învăţa pe oameni lucruri ce sigur nu le pricepe (…) C.A. Rosetti sufere de ameţeli, cum a spus-o la Ateneu – răspundem în mod constant: Nu credem că mai credeţi în ceva!” (16 aprilie 1883).
Și totuși, C.A. Rosetti „în momentul cînd îi soseau gazetele, lua totdeauna întîi «Timpul» în mînă și citea articolele lui Eminescu de la un capăt la altul, declarînd despre poetul nostru că are cea întîi pană de jurnalist în România, deși era cel mai înverșunat dușman al său” (I. Negruzzi, Eminescu, în: „Amintiri despre Eminescu”, Iași, 1971, p. 79).
C.A. Rosetti era căsătorit cu Mary Grant, sora consulului englez la București, care îl urmase în exil, iar „reîntoarsă în țară la 1857, colabora la diferite ziare, almanacuri și cu deosebire la «Românul»” (Dim. R. Rosetti, Dicționarul Contimpuranilor, București, 1897, p. 162). Maria Rosetti a fondat ziarul de duminică „Mama și copilul”, a cărui directoare era și care a apărut în perioada 4 iulie 1865 – 24 aprilie 1866 (Publicațiunile periodice românești, p. 401).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
