La 3 septembrie 1755, un ispisoc de la Matei Ghica voievod întărea mănăstirii Putna stăpânirea asupra Brătineştilor de la Hârlău. După această dată, izbucneşte o pricină între mănăstirea Putna şi megieşul proprietăţii sale de la Brătineşti, stăpânul Coşotenilor. Obiectul disputei îl constituia un rediu al mitropolitului Sava, din pârâul Cacainii, hotărnicit la 18 iunie 1756, din porunca lui Constantin Cehan Racoviţă voievod, de către Grigore Balş, fost mare armaş şi Petre Cheşcu, fost mare şetrar. În legătură cu acest rediu al mitropolitului Sava, Chiril monahul, de la sihăstria lui Agafton, arată că sub vechiul nume, de Rediul Lăzăroaei, fusese stăpânit de mănăstirea Putna şi nu de Coşoteni.
Rezoluţia domnească pusă pe Anaforaua Divanului, dată la 6 decembrie 1755, în urma judecăţii pricinii dintre mănăstirea Putna şi popa Coşoteanu, cu alte neamuri ale sale, pentru moşiile Brătineşti şi Coşoteni de la Dorohoi, rezoluţie datând din 26 ianuarie anul următor, întărea mănăstirii Putna stăpânirea pe satul Brătineşti, conform hotarnicii lui Iordachi Cantacuzino paharnic şi Başotă şetrar. Cu aceasta, însă, disputa nu luase sfârşit, pentru că la acel rediu Lupu Coşoteanu îşi făcuse o prisacă, aşa încât, la 10 aprilie 1757, Căimăcămia îi poruncea paharnicului Ilie Costachi să trimită un om al său pentru a ridica stupii ce-i pusese Coşoteanul pe locul mănăstirii Putna, alături de moşia Stăucenilor.
Profitând de urcarea pe tronul ţării a unui nou domn, Scarlat Ghica, Lupu Coşoteanul încearcă să recapete stăpânirea asupra acelui rediu, încercare repetată şi în timpul domniei lui Ioan Theodor Callimachi, dar prin hrisovul din 1 august 1760 acesta întărea mănăstirii Putna stăpânirea moşiei Brătineştilor cu tot cu rediul mitropolitului Sava.
Zece ani mai târziu, însă, austriecii vor ocupa jumătatea de nord a Ţării Moldovei, cu mănăstirile de acolo, inclusiv cea a Putnei, unde odihnea trupul marelui voievod Ştefan cel Mare. Şi în acest caz, ca şi în celelalte, prezentate deja, „cartelul” condus de baronul von Musteaţă va răscumpăra moşia Brătineştilor de la Clirosul Bucovinei, ea revenind în stăpânire biv vel logofătului Nicolae Roset şi a fiului său, biv vel vistiernicul Iordache Roset. La 20 iunie 1805, Alexandru Constantin Moruzi voievod poruncea megieşilor moşiei Brătineştilor, cumpărată de la Împărăţia Cezaro-Crăiască de către cei doi mari boieri, să vină cu toate actele ce le au la hotărnicirea respectivei moşii. Conform „preţăluirii” făcută la 6 noiembrie 1804, „Bătrâneştii”, împreună cu Stăucenii, valorau 65.000 lei. După hotărnicirea moşiei, de către Dumitru Sturza vornic şi Ioan Tăutu paharnic, la 9 septembrie 1805 stolnicul Iordache Gioanu, stăpânul Tulburenilor vecini, declară că este mulţumit de hotărâtura făcută. Moştenită de la tatăl său, biv vel logofătul Neculai Roset, moşia Brătineştilor (devenită între timp, în documente, Bătrâneşti), dată în arendă supusului austriac Andrieş Focşăneanul, va fi încredinţată printr-o procură, la 10 mai 1829, de către Iordache Roset fiului său, Neculai. Armean de origine, Andrieș Focșăneanul era născut la Focşani, stabilindu-se de mic, împreună cu părinţii la Botoşani şi devenind apoi, la maturitate, supus austriac. Era căsătorit cu Zumrita, fiica armeanului botoşănean Ion Mane. La 1820 avea trei copii şi locuia în aceeaşi casă cu socrul său, în mahalaua Sf. Gheorghe. Făcea comerţ cu marfă adusă de la Lipsca, în tovărăşie cu socrul său şi cu un alt armean botoşănean, Ioniţă Mane, care se ocupa şi cu arendarea pe câte un an a moşiilor (probabil de la el va deprinde şi această îndeletnicire bănoasă). Tot în tovărăşie cu cei doi, Andrieş avea şi o dugheană cu marfă la Iaşi.
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU
