Patru comune botoșănene vor avea cu câte doi consilieri mai mult, iar una cu doi mai puțin începând din noul mandat.
Comunele care vor avea cu doi consilieri mai mult sunt: Vârfu Câmpului, Coțușca, Ripiceni și Drăgușeni, în timp ce comuna Bălușeni va avea cu doi mai puțin.
Ucraineni stabiliți la Vârfu Câmpului pentru cetățenie
Situația comunelor care vor avea mai mulți consilieri este dată de numărul mare de imigranți care și-au făcut mutația acolo. Astfel, populația comunei Vârfu Câmpului, la 1 ianuarie, luată în considerație la stabilirea dimensiunii Consiliului Local (CL) este de 6.010, cu aproape 2.600 de persoane mai mult decât populația recenzată în 2011. Astfel, numărul consilierilor locali a crescut de la 13 la 15.
Situația nu este nouă, încă de la alegerile prezidențiale de anul trecut s-a creat o secție nouă de vot din cauza acestor ucrainienii care s-au mutat în comună pentru a obține cetățenia română care să le favorizeze circulația în Uniunea Europeană.
Primarul comunei Vârfu Câmpului, Maria Huţu, recunoaşte că situaţia apărută în comunitate pe care o conduce este una atipică, dar susține că și acești cetățeni, ai căror număr nu-l cunoaște cu exactitate pentru că mulți au mers direct la Serviciul de Evidență al Populației de la Bucecea doar împreună cu cel care îl găzduiește și care are actul de proprietate al casei, trebuie reprezentanți. „Toți cei 15 consilieri locali au o sarcină precisă de a dezvolta comunei. Nu putem face abstracție de ei, pentru că odată cu obținerea cetățeniei române au primit și drepturile, dar și obligațiile ce derivă de aici. Ei vin, se localizează, se stabilesc la noi și merg mai departe. Tranzitează practic comuna și merg în Occident. Acolo au și slujbe, familiile multora sunt de acolo. Sunt stabiliți în străinătate”, a declarat Maria Huțu, care admite că ucrainenii sunt doar scriptic, ei neducându-și traiul zilnic în comunitatea pe care o conduce.
Creșteri similare și în alte comune
Tot de la 13 la 15 a crescut și numărul de consilieri locali din Coțușca. Aici, populația la 1 ianuarie a fost de 5.151 față de 4.627 câți erau la recensământul din 2011.
La Ripiceni și Drăgușeni numărul consilierilor locali a crescut de la 11 la 13, după ce populația a ajuns la 4.764, respectiv 4.378. La recensământul trecut, Ripiceni a avut 1.917 locuitori, iar Drăgușeni 2.556.
Consilieri pierduți din cauza „lipsei” a 106 locuitori
O situație aparte se înregistrează în comuna Bălușeni, unde din cauza scăderii accentuate a populației CL a pierdut doi consilieri de la 15 la 13, pentru că populația a coborât sub pragul de 5.000 cu 106.
Cel mai mic număr de consilieri locali va avea comuna Adășeni, care va avea un CL format din nouă persoane, în timp ce municipiul Botoșani va avea cel mai mare număr, 23.