Tragedia care a avut loc duminică seara pe strada Împărat Traian, când o femeia angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, a fost accidentată mortal de un tânăr care conducea un autoturism, i-a scos în stradă pe polițiștii rutieri. În urma reacțiilor botoșănenilor de pe rețelele de socializare, care au arătat că zeci de mașini sunt parcate până în apropierea trecerilor de pietoni, afectând vizibilitatea atât pentru pietonii care doreau să se angajeze în traversare, dar și a șoferilor aflați în trafic, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe principalele artere din municipiul Botoșani.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, acțiunea a vizat combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și identificarea și sancționarea conducătorilor auto care opresc/staționează autovehiculele pe trecerile pentru pietoni sau la mai puțin de 25 de metri față de acestea. Astfel, peste 20 de polițiști au patrulat prin municipiu și au aplicat sancțiuni. În total, au fost legitimate peste 100 de persoane, controlate 90 de autovehicule și efectuate 26 de testări alcooltest.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, dintre care 33 pentru oprire neregulamentare pe trecerile de pietoni sau la mai putin de 25 de metri față de acestea. De asemenea, au fost reținute trei permise de conducere pentru depășire neregulamentară, nerespectarea culorii roșu a semaforului și neacordarea priorității de trecere pietonilor.
Problema mașinilor parcate până apropierea trecerilor de pietoni nu este nouă, ci datează de ani de zile, după ce parcul auto din municipiu a crescut simțitor. Din cauza lipsei locurilor de parcare, mașinile au ajuns să fie parcate peste tot, inclusiv în intersecții. Cu toate acestea, polițiștii nu au făcut o obișnuință în a-i sancționa pe cei care opresc sau staționează neregulamentar, acțiunile de tipul celei organizată în aceste zile fiind sporadice. Prin urmare, unii șoferi au continuat să-și parcheze mașinile pe unde au prins și pe unde au putut, ignorând faptul că prin gestul lor îi pun în pericol pe ceilalți participanți la trafic.