spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTProgramul panourilor fotovoltaice sufocat în birocrație

Programul panourilor fotovoltaice sufocat în birocrație

♦ Demarat acum doi ani, Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” derulat prin Administrația Fondului de Mediu este departe de finalizare, fiind sufocat de birocrație.
♦ Sute de solicitanți botoșăneni au fost respinși din cauza deciziilor inconsecvente ale autorităților.

O veche vorbă populară spune că un lucru început prost, prost merge până la capăt. Este și cazul Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” derulat prin Administrația Fondului de Mediu (AFM). Demarat acum doi ani, acesta este departe de finalizare și s-a înecat în birocrație.

În toamna anului trecut, AFM a suspendat înscrierile persoanelor fizice în acest program, în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces, existând suspiciuni de fraudare a lui. Ulterior, programul a fost reluat în luna noiembrie. Programul a intrat și în vizorul procurorilor, după ce în Oltenia s-au depus mii de solicitări în doar câteva minute, epuizându-se instant fondurile alocate. Ancheta nu a scos nereguli la iveală, instalatorii bănuiți că ar fi făcut ilegalități, folosind de fapt mai multe calculatoare și operatori simultan.

200 de dosare resprinse

În programul guvernamental au fost depuse 26.300 de dosare la nivel naţional, cele mai multe pentru Regiunea Nord-Est, cu 4.116 de cereri, pentru finanţări în valoare de 81,98 milioane de lei.

La nivelul județului s-au depus la Elsaco, instalatorul înscris în program 275 de solicitări, dar 200 au fost descalificate pe motiv că s-ar fi depus acte cu întârziere. Astfel, în lucru au mai rămas doar 75 de dosare. Pentru acestea, beneficiarii trebuie să depună până pe 9 septembrie Avizul Tehnic de Racordare (ATR), și contractul de racordare pentru a obține finanțarea. Mare parte a actelor sunt făcute de către instalator, care speră ca până la 9 septembrie să le depună pentru toți cei 75 de beneficiari rămași. „Am preluat noi această birocraţie, pentru că unii oameni nu știu și nici nu au de ce să știe ce hârțogăraie au de făcut. Majoritatea dosarelor sunt finalizate și depuse în timp și sperăm să le facem pentru toți beneficiarii”, a declarat Dorin Vizitiu, responsabilul din partea Elsaco pe acest program.

Probleme și de la capacitatea instalată

Probleme s-au întâmpinat și de la modul în care AFM a interpretat programul din punct de vedere tehnic, în sensul că insista ca panourile montate să genereze fix 3kW, doar că acest lucru nu prea era posibil. „Programul prevede minim 3kW, iar au insistat ca acestea să genereze fix 3kW. Le-am explicat și noi și ceilalți instalatori din program că vorbim de opt panouri de câte 390 de W, deci de un total de 3,12kW. Ei doreau să dea la virgulă, dar până la urmă au înțeles că nu se poate”,a mai declarat Dorin Vizitiu.

După obținerea finanțării, lucrurile nu se termină aici, pentru că urmează opt luni în care cei de la E.ON, ar trebui să mute contorul din casă la limita de proprietate și beneficiarul să-și facă priza de pământ dacă nu o au. „Ar fi bine dacă E.ON ar începe să lucreze din septembrie, dar dacă la ei mai durează două-trei luni, atunci nouă ne vor rămâne să lucrăm în lunile de iarnă, cu zăpadă. Nu poți să lucrezi pe acoperiș în acea perioadă de timp”, a conchis reprezentantul instalatorului, care crede că programul, dacă nu mai intervin alte probleme, s-ar finaliza cel mai devreme în mai.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
90 %
2.2kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...