Botoșăneanul care a înjunghiat un taximetrist, în toamna anului trecut, a fost condamnat la șase ani și șase luni închisoare cu executare, pentru tentativă de omor. Sentința definitivă a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel Suceava, care a respins ca nefondate apelurile formulate de părți. Prin urmare, Andrei Condrea va face pușcărie și va trebui să-i plătească taximetristului daune morale de 100.000 de lei, cheltuielile de spitalizare, dar și cheltuielile judiciare. Condamnarea a venit după un proces care a durat doar jumătate de an.
Agresorul are antecedente penale
Scenele violente au avut loc în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2019. Atunci, Andrei Condrea, cu antecedente penale în străinătate, a decis să facă rost de bani. A mers în Calea Națională, undeva în apropierea Serviciului de permise, și a oprit un taxi. Avea 10 lei în mână și i-a cerut celui de la volan, G.C., de 42 de ani, să îl ducă la Școala 1. S-a așezat pe scaunul de lângă șofer, iar pe traseu nu a mai spus nimic. Ajuns la destinație, individul i-a cerut taximetristului să îl mai ducă 400 de metri, până la un cămin de bătrâni. În timp ce șoferul se uita în stânga, pentru a vedea căminul, Andrei Condrea a scos un cuțit, pe care îl avea ascuns în geacă, și l-a înjunghiat de câteva ori în gât.
La prima lovitură taximetristul nici nu și-a dat seama ce se întâmplă, însă la a doua lovitură a văzut cuțitul. A oprit imediat mașina și a sărit de la volan, încercând să scape. Agresorul l-a ajuns din urmă, l-a pus la pământ și l-a mai lovit încă de câteva ori, tot în zona gâtului. Întâmplarea a făcut ca în momentul atacului, prin zonă să treacă un echipaj de Ordine Publică, care a intervenit imediat. Unul dintre polițiștii a reușit să-l imobilizeze pe atacator, iar celălalt i-a sărit în ajutor taximetristului.
Atitudine neobişnuită în anchetă
Arestat imediat după comiterea faptei, Andrei Condrea a avut o atitudine oarecum neobișnuită. A recunoscut că a avut din start ideea de a-l jefuit pe taximetrist, știind că șoferii de taxi au mereu bani asupra lor. În schimb, a susținut că i-a pus doar cuțitul la gât pentru a-l determina să-i dea bani. Şoferul a reacționat, însă, iar cuțitul i-a intrat în gât. Cât privește celelalte lovituri, individul a recunoscut că a l-a înjunghiat pe șofer „pentru a-l face să tacă”. În schimb, G.C. a fost salvat numai datorită intervenției prompte a polițiștilor, cu ajutorul medicilor. În urma leziunilor suferite, bărbatul a rămas cu cicatrici pe viață.
Pe 16 iulie, cu ocazia Zilei MAI, cei doi polițiști, agentul șef de poliție Mihai Cătălin Dornean și agentul șef adjunct Cătălin Moruzi, au fost decorați de ministrul Marcel Vela cu „Emblema de Onoare a MAI”.